William Faulkner este un scriitor dedicat trup și suflet sudului american, cu tumultul zvârcolirilor interioare ale unor oameni aflați într-o continuă căutare a propriei identități.
Romanul ”Lumină de august”, conceput și elaborat de către autor într-un moment de acută criză existențială, are ca principală temă lupta dintre albi și negri, cu întregul apanaj al acestei încleștări care a născut de-a lungul timpului monștri și ideologii absurde.
Acțiunea romanului are loc în anul 1920, într-un modest orășel din Missisipi, în care domină principiile unui imund segregaționism deși a trecut cdeva vreme de la luptele Războiului Civil. Totuși, din câte se pare, anumite lucruri nu se schimbă niciodată, lupta dintre albi și negri, oclusivă sau asurzitoare, răvășind destine cu aceeași înverșunare, ba pe alocuri chiar cu mult mai sălbatică și abominabilăî decât în vremea războiului.
Fiecare rând al acestei cărți este exprimarea durerii în forma sa brută, cu dese încolăciri ale corozivei suferințe care se răsfiră în sufletele unor oameni dezrădăcinați de restul speciei, prinși în tentaculele unor destine cutremurătoare, când nimic nu este ceea ce pare, iar în spatele unei simple priviri se ascund înveninate dușmănii stereotipice, propagate înșelător de hidoșenia unor principii lipsiute de sens și uneori chiar și de conținut, rezumându-se la instinctul animalic, acea bestialitate a neorânduirii.
Trăîrile lui John Christmas, personajul principal din Lumină de august, sunt supuse unei continue modelări lăuntrice, într-un chenar spinos și însângerat, printre abisale ostracizări și veșnica stare de veghe într-o terifiantă înșiruire de victime colaterale.
Visele nevisate devin cuiele unui sarcofag purtat pe umeri de muritorii de rând în numele instinctului de supraviețuire peste glodurile sufocantei neîncrederi.
Este un anotimp al răzbunărilor și al trădărilor, al nejustificatelor ofrande umane și al incalificabilei însângerări în numele unor distopice răstălmăciri care transformă verbul a fi într-o stafidită amăgire pe care încăpățânarea anumitor suflete încearcă, cu o senilă îndârjire, să o resusciteze, crezând că doar prin intermediul speranței vor putea să supraviețuiască.
Într-o astfel de lume, unde nonsensul devine sens, iar religia are gust de otravă, oamenii se cufundă în mocirla deznădejdiei, învăluiți de o dezumanizare slută. Astfel că oamenii se îndepărtează de cer și pământ în egală măsură, devenind anoste unelte ale unor alunecări în putreziciunea destinului.
În binecunoscutul stil caracteristic, întâlnit atât în Zgomotul și furia cât și ăn Absolom, Absolom, William Faulkner este un neîndurător justițiar care așează în talerul judecății faptele unor timpuri pe care societatea încă încearcă să le dosească.
Îndreptățita virulență a exprimării este perfect îndreptățită, contribuind șa evidențierea costelivelor simțiri și prejudecăți care au tulburat din temelii mințile unor oameni împovărați de animalitate, preschimbându-se din homo sapiens în bestie într-un moment în care, dintr-un motiv încă nedecriptat, au îndrăznit să se creadă cu mult mai zei decât orice zeu.
O carte superbă!
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la William Faulkner:
