Este prima carte pe care am citit-o de acest autor așa că “prima impresie contează”, iar în urma mesajelor transmise sau a sentimentelor declanșate mă hotărăsc dacă merită sau nu să fac colecția.
Deci să începem critica zic:
Merită
În primul rând am început să “judec” cărțile și după dimensiunea lor. Ce urât din partea mea, așa-i? Dar eu întotdeauna am o carte în geantă pentru “timpii morți” din mijlocul de transport în comun, coada de la medic, așteptarea de orice fel, oriunde.
Așa că da, judec și după asta. Pentru asta cartea merită să o ai, să o iei cu tine, să o citești.
Nu prea merită
Stilul e un pic mai greoi, mai dur, mai vechi.
Am deschis prima pagină și am văzut titlul “ 7 aprilie 1928”. Am zis “mmm, acum aproape 100 de ani, oare e de bine sau de rău?”
Așa și așa.
După câteva zeci de pagini nu înțelegeam de ce nu pot să mă concentrez și să înțeleg întâmplările?
Știți? Ca atunci când tot mesteci o bucată de specialitate cu…, asezonată cu…, stropită cu…și tot nu reușești să identifici gustul/aroma exacte.
Iată de ce: Faulkner nu pune semnele de întrebare, fir-ar să fie!!!
Și prima parte e plină de dialoguri. Și când zic plină, adică seamănă cu un mușuroi de furnici într-o răfuială de clanuri, din care nu se vede pământul decât ca niște punctulețe bej pe un fundal negru.
“De unde știi”, a spus Caddy.[…]
“Unde ai să stai”, a spus Versh.[…]
“Quentin unde-i”, a spus.[…]
“De ce trebuie să stăm liniștiți, tată”, a spus Caddy. p.34-35
Merită. Nu merită.
În următoarele capitole e și mai rău însă.
Nu avem punctuație de niciun fel. Zero. Nul.
Cronologiile se amestecă încontinuu.
“ chiar și când era bolnavă așa ca tata să nu-și mai poată bate joc de unchiul Maury când era Jason de față tata spunea că unchiul Maury era un om cu o pregătire clasică prea precară pentru ca să riște ca băiețașul acela nemuritor orb în persoană ar fi trebuit să-l aleagă pe Jason pentru că Jason ar fi făcut doar același fel de greșeală pe care ar fi făcut-o și unchiul Maury nu una de pe urma căreia să se aleagă cu un ochi învinețit băiatul lui Patterson era și mai mic decât Jason vindeau zmeiele cu cinci cenți bucata “ p. 255
Nu îmi amintesc să mai fi văzut undeva acest stil?!
Textul acesta “gri” parcă lipsit de substanță, sec, invariat, deși este greu pentru lectură și înțelegere, cred că transmite ceva nemaiîntâlnit.
Adică tot timpul o poveste încearcă să transpună în scris, cât mai fidel posibil, trăirile, emoțiile, impactul faptelor.
Tocmai de aceea citim, nu? Pentru felul în care povestea ne face să ne simțim.
Dar aici este fix invers.
Emoțiile, trăirile, impactul faptelor transpun povestea.
Acestea se manifestă pur și simplu. Nu ele sunt cele care se preocupă de forma în care să fie expuse.
Scrisul, textul, literele, ele sunt cele care se străduiesc singure să înțeleagă și să se aranjeze într-un mod comprehensibil.
Dar nu tot timpul reușesc.
Ca și cum o doamnă distinsă renunță să se mai machieze, folosindu-și dexteritatea și trucurile, ci stă nemișcată în fața oglinzii și așteaptă ca fardurile să își facă singure treaba.
Nu merită. Merită. Nu merită. Merită…
Familia Compson este șablonul clasic al superiorității albilor față de populația negrilor.
Statutul acesteia este doar de fațadă, pentru că îngrijitorii, servitorii și ajutoarele de culoare din gospodărie sunt cele care fac lucrurile să meargă.
De-a lungul generațiilor această familie s-a tot străduit din răsputeri să își păstreze demnitatea, onoarea, renumele. Nu că le-ar fi avut vreodată dar asta este “datoria” lor.
Membrii acestei familii au tipuri de personalități parcă copiate din manualele de psihologie: sangvinicul, flegmaticul, melancolicul și colericul dar și narcisistul, obsesivul, paranoicul, dependentul și lista poate continua deoarece vom găsi mulți de multe feluri.
Totul este însă îndesat, înnodat, strâns, încolăcit, mototolit și turtit. Săpat și ascuns.
De aceea trebuie căutat, poate în această carte mai mult decât în celelalte, substratul real.
E destul de bine îngropat, să știți! Trebuie să faci pe arheologul.
Dar este acolo, există și nu e doar puțin praf galben ci o adevărată comoară.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la William Faulkner:
