Recenzie ”Etapa conștientizării 2- Direcția” de Amratra

de | mai 18, 2017 | Recenzii cărți

Într-un idealism care îmbină panteismul cu conștiința de sine Amratra încearcă să ne deschidă ochii cugetului, punând senzorialul în balanță cu raționalul, nu ca o inevitabilă judecată, ci ca pe un îndrumar care să risipească bezna de pe umerii omenirii etern purtătoare de ochelari de cal.

Mesajul cărții care dorește a fi înțeles de către toți, are un stil impuls, dar nu precar, căci într-un limbaj de artificii literare Amratra pune pe tapet principalele probleme ale umanității într-un mod obiectiv și pertinent.

Prezentând anumite reminiscențe încă viabile din filosofia lui Ludwig Feuerbach, iar pe alocuri chiar din cea a lui Nietsche, rândurile acestei cărți sunt stropi de lumină care se pogoară peste imunda derivă a oamenilor, încercând să resădească primordialele indicatoare, bornele existențialismului corect și neîntinat. Amratra ne se erijează într-un apostol al turmei. Nu, nidicecum. El este doar un sfătuitor care încearcă să ne tămăduiască îndoielile încercând să extirpe tentațiile mamonismului.

Conștientizarea Eului și a sacralității cuvântului Om, spiritul colectivist și ideea de armonie care trebuie să fie prezentă la toate palierele existenței, sunt principalele piloane ale îndrumării, cizelării și repavării unei societăți care începe să naufragieze din ce în ce mai adânc.

Pozitivismul gândirii este inoculat medicamentos de către Amratra în stropi de plusvaloare printr-un apel la redeșteptare dar, mai ales de sinceră reîntoarcere la adevăratele valori ale umanității.

Carențele societății sunt analizate pas cu pas, cu argumente și gesturi sincere de șlefuire a nenumăratelor rugozități strânse de-a lungul multimilenarei existențe a rasei umane, din pricina naivității, comodității și înțelegerii greșite a eticii, religiei și circuitului administrativ.

Indubitabila noastră alunecare în iluziile împlinirilor de moment, expansiva lăcomie a bunăstării folosită ca șablonard argument în strivirea celor mici, dualismul decrepit al entropicelor comportamente, sunt cele care continuă să contribuie la comiterea atrocităților abominabile și la provăduirea falselor valori într-o societate maladivă care a născut și încă mai naște nenumărați monștri.

Verdictul, deși încă ne lasă o portiță de scăpare, totuși are un iz apocaliptic, precum o necesară pălmuire ca unică soluție de revigorare, revitalizare sau resuscitare a omenirii care încă, purtând pe umeri umbrele Sodomei și Gomorei, dărâmă temple în numele unei false concepții de spălare a tuturor păcatelor.

Lectură plăcută!

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE piatadecarte.net

Titlu: ETAPA CONȘTIENTIZĂRII 2- DIRECȚIA
Autor: Amratra
An apariție : 2017
Editura: LETRAS
Nr. Pagini: 169
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1993

Alte recenzii de la Amratra:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments