Veronica Roth, autoarea bestsellerului Divergent, vine cu un alt roman adresat adolescenților. Pecetea morții este un SF, încadrat într-o lume îndepărtată, pe o planetă aparent populată. La fel ca în seria de mare succes, Veronica încântă prin descrierea lumii pe care o creează.
Acest roman are la bază o idee solidă și interesantă, captivantă. Descrie cu succes un univers acționat flux, unde toată lumea posedă un har.
Nu pot spune că am avut un personaj preferat, pentru că am simpatizat foarte mult cu ambii protagoniști. Însă, datorită narațiunii la persoana I în perspectiva Cyrei, m-a făcut să pătrund mai mult în gândurile și să o înțeleg mai bine. Dacă privim din ansamblu, Veronica Roth urmărește tiparul eroilor tineri, la fel ca în seria Jocurile Foamei, Divergent, Războiul stelelor.
Cyra este sora brutalului tiran ce conduce poporul Shotet. Harul ei îi conferă atât durere, cât și putere. Lucru ce fratele ei exploatează fără milă pentru a-și subordona și tortura vrăjmașii. Dar Cyra este protagonista care se dovedește mai puternică, agilă și mai isteață față de cum o știe acesta.
Pe partea opusă, îl avem pe protagonist. Akos este fiul unui fermier și al unui oracol de pe înghețata națiune-planetă Thuvhe.
Prin ochii mei, personajele au părut reale. Bine, exceptând partea cu harurile. Cyra percepe durerea ca pe un har, dar și ca un blestem, pentru că este permanentă în corpul ei, iar ceea ce o obligă fratele ei să facă, o afectează și pe ea. Însă, de ce acceptă? De ce se supune fratelui ei, dacă este din acelaș rang? Un secret. Un secret ce ar cădea îngrozitor de rău pentru populație și pentru siguranța ei. Ea este capabilă să absoarbă și să producă durere, tocmai de aceea devine un fel de armă pentru acesta, însă ea trăiește constant în durere.
Akos este un suflet generos, iar loialitatea pentru familia sa este nemărginită. Atunci când el și fratele său sunt capturați de soldații dușmani din Shotet, singurul țel al lui Akos e să-și scoată fratele în viață de acolo, indiferent de preț.
Cartea este plină de suspans, iar la acest lucru jos pălăria, dar sunt sigură că vor apărea cititori care vor spune că este un roman la care aștepți o sută de pagini până să înceapă acțiunea. Ei bine, e aproximativ adevărat. Da, putea să grăbească puțin acțiunea în unele locuri și de asemenea, să le evidențieze pe unele, dar aceasta este structura cărții. Mai multă brutalitate și vărsare de sânge și mai puțin sentimentalism și romantism.
Fiind puțin fană Divergent, nu pot spune că nu mi-a plăcut acest roman, dar nici că-l iubesc. De asemenea, nu pot menționa pasaje care să fie extraordinare și care să-ți rămână veșnic în minte, dar asta nu înseamnă că Pecetea morții nu e foarte bine scrisă. Ba chiar este. Și totuși, pe lângă acest aspect, rămâne un roman care te face să dai pagină după pagină, curios, intrigat, toate genurile acestea de stări.
Pe parcursul cărții, am avut un gust amar referitor la chinurile Cyrei și la ipostaza în care este pus Akos, însă am remarcat cu mare plăcere schimburile de replici amuzante, cât și ipostazele amuzante.
Sfârșitul mi s-a părut unul stârnitor atât pentru Cyra, cât și pentru Akos. Îmi pare rău, nici în ruptul capului nu o să-l dezvălui, dar vă ofer un mic pont. Îți va ridica câteva întrebări referitoare la acțiune, sau la ceea ce tocmai ai citit, iar dacă ți-a plăcut, te va face să dai un micuț search pe Google pentru a te informa de apariția unei continuări.
Unele site-uri precizează că este începutul unei serii, ceea ce mă încânta, pentru că eu chiar vreau să-mi răspund la acele întrebări.
Și desigur, recomand această carte tuturor iubitorilor de SF, Veronica Roth, Divergent și Jocurile foamei. Eu aș acorda acestei cărți patru din cinci steluțe. Voi?
Alte recenzii de la Veronica Roth:
