160 de pagini și vreo două râuri de lacrimi plânse. N-am mai citit demult un roman de 160 de pagini într-o săptămână, și aș fi putut să termin Vara în care mama a avut ochi verzi în două ore, dar m-am opus cu vehemență ideii de a o finaliza așa de repede. Am vrut ca mama să aibă ochi verzi mereu. Am vrut să nu-i aibă așa doar pentru două ore, am vrut să-i văd ochii, și marea, și rochița pentru cât mai mult timp. Vara în care mama a avut ochi verzi de Tatiana Țîbuleac este una dintre cele mai bune cărți ale anului, una dintre puținele cărți care m-a lăsat fără cuvinte. Fără puterea de a mă exprima concret.
Am citit cartea la recomandarea altui scriitor contemporan, Andrei Cioată. După ce am văzut câteva secvențe postate pe Instagram-ul său, am zis că sigur mi-ar plăcea. Nu am avut cine știe ce așteptări, mă așteptam doar să fie o lectură light, de vară, din care să rămân cu vreo două citate drăguțe. N-a fost o lectură light, căci sunt zdruncinată și acum. N-am rămas cu vreo două citate drăguțe, căci am subliniat cam..toată cartea.
Mi-a răspuns că ar prefera să moară exact în acea secundă, pentru că nu ar fi existat moarte mai frumoasă, mai ales după a viață atât de nefrumoasă ca a ei.
Începutul mi s-a părut diferit față de tot ce am citit până acum. (aproape) Toți scriitorii descriu o figură maternă ca pe un dumnezeu în persoană, există tone de poezii dedicate mamelor, imnuri, povești și așa mai departe. Lecturând cartea Tatianei încă de la început, am descoperit un protagonist care vorbea doar cu ură despre mama sa, dorindu-i moartea cu orice preț. M-am găsit pe mine însămi oarecum intrigată, și totuși extrem de atrasă de stilul nou, unic, proaspăt al autoarei.
În ochii verzi ai mamei, oamenii vin și pleacă. Te iubesc apoi dispar. Te sărută pe frunte pentru ca mai apoi să se scurgă printre plăcile tectonice, făcându-se nevăzuți pe veci. În ochii verzi ai mamei protagonistul există cu adevărat. În ochii ei o înjură, o detestă, o scuipă și totuși în ochii ei se regăsește.
Ochii mamei erau lanuri de tulpini frânte.
Romanul Tatianei Țîbuleac e o adevărată capodoperă, în lectura căreia am fost prinsă așa cum un copil e prins de desenele cu Mickey Mouse. Aș asemăna Vara în care mama a avut ochi verzi cu De ce fierbe copilul în mămăligă, dar..cartea Tatianei mi-a plăcut mai mult. Am simțit-o mai mult. Am plâns mai mult. Vara în care mama a avut ochi verzi este o poveste despre cum realizăm că nu îi cunoaștem deloc pe cei de lângă noi. Și când îi descoperim, ne descoperim și pe noi. Romanul Tatianei Țîbuleac m-a învățat ce înseamnă să mori, să iubești, și să renaști, toate astea într-o fracțiune de secundă. Într-un lan de floarea soarelui.
Să vă pierdeți în ochii verzi ai mamei în fiecare vară, și să vă regăsiți tot acolo.
Alte recenzii de la Tatiana Țîbuleac:
