Recenzie „Grădina de sticlă” de Tatiana Țîbuleac

de | mai 6, 2022 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

ACUM GĂSEȘTI CARTEA GRĂDINA DE STICLĂ PE Cartepedia

copertă Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac„Grădina de sticlă” de Tatiana Țîbuleac nu a fost o carte pe care să o îndrăgesc din prima. De fapt, nici după nu am îndrăgit-o deoarece subiectul ei nu e deloc gingaș. Însă am descoperit că e bună și că e realistă, că te poate emoționa și impresiona destul de mult, în doar cele câteva ore cât ar dura lectura ei.

„Grădina de sticlă” este o carte de doar 176 de pagini, cu un limbaj mai greoi la început și cu o poveste care nu se lasă descoperită din prima

Însă, treptat, drumul în viață al fetiței orfane din Chișinău se conturează ușor ușor și nu e deloc roz și încântător. Nici când ajunge adultă, protagonista nu va fi fericită 100% cu alegerile ei. Povestea trece de pe un plan pe altul, din trecutul îndepărtat în trecutul apropiat și din acesta într-un prezent nu prea optimist, unde parcă personajul tot nu își găsește locul.

Prinsă între limba rusă și limba moldovenească, și mai apoi încurcată de noua limbă română, Lastocika devine sticlăreasă, fiind adoptată de o femeie cu o asemenea ocupație. Fata ajunge în această poziție fără voia ei și se întreaba adesea dacă a fost luată din orfelinat pentru a fi iubită sau pentru a ajuta pe cea care a luat-o la câștigarea a cât mai mulți bani.

Însă, cel puțin o ambiție apare în capul fetei. Vrea ca atunci când se va face mare să fie doctoriță și să fie respectată de toată lumea. Iar acest vis pare să se fructifice în cele din urmă, după ani de muncă și studiu, totuși având în continuare un amar pe care nu poate deloc să și-l îndulcească.

Traseul fetei orfane în viață este trist și adesea marcant

Muncește din greu, este brutalizată verbal și fizic, atât de mama ei, este violată de un străin. Este martora unor scene violente și sfâșietoare produse în cartierul unde locuiește acum. Însă cunoaște și prietenia și iubirea, decepția totuși fiind mereu la un pas în urma ei.

„Grădina de sticlă” este un bildungsroman despre o fetiță orfană și neajunsurile ei în viață. Luată dintr-un orfelinat de o rusoaică, Lastocika este forțată de mama ei adoptivă să strângă de cine știe unde sticle goale și să le spele pentru a le vinde mai apoi pentru a se îmbogăți.

Această poveste a fetei implică mai multe teme care se conturează pur și simplu din dialogurile și scenele la care este martora ea. Căutarea identității, feminitatea și tema maternității împreună cu sentimentele și resentimentele de iubire și ură definesc cartea Tatianei Țîbuleac.

Fata devenită femeie și apoi mamă își amintește de copilăria ei atât rea, cât și bună din unele puncte de vedere

Ne povestește indirect despre transformarea ei în adultul care este, sfâșiată de o viziune proastă asupra maternității care parcă se reflectă și în prezent, acum când ea însăși este mamă.

Chiar dacă nu pare așa la o primă vedere, scriitura autoarei din Chișinău este despre căutarea propriului loc în această lume și cred că fiecare cititor al acestei cărți va ajunge să-și pună câteva întrebări despre identitatea sa și alegerile pe care le-a făcut în viață.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA GRĂDINA DE STICLĂ PE Cartepedia

Vezi Top 100 cărți ale anului 2022
Titlu: Grădina De Sticlă
Autor: Tatiana Țîbuleac
An apariție : 2018
Editura: CARTIER
Nr. Pagini: 176
Limba: Română
Gen Literar: Moderni, contemporani
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 9831

Alte recenzii de la Tatiana Țîbuleac :

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Pericol la petrecere!”

Recenzie „Pericol la petrecere!”

La insistențele fiicei, care a văzut-o într-o librărie, am cumpărat și altă carte din seria Pericol. Ei i-a plăcut foarte mult, mie mi s-a părut mai slabă decât prima parte. Îmi place culoarea locală (stilul oltenesc de a vorbi al unor personaje, referirile la Therme,...

Recenzie „Ramona și tata #4”

Recenzie „Ramona și tata #4”

Cred că am mai menționat că îmi place seria Ramona și îmi plac și cărțile educative, adică râdem, glumim, dar rămânem și cu o idee, două. Eu am citit împreună cu fiica mea toate cărțile din seria Ramona traduse în limba română, și una netradusă încă. Știam că sunt mai...

Recenzie “Planul B” de Sheryl Sandberg și Adam Grant

Recenzie “Planul B” de Sheryl Sandberg și Adam Grant

  Oricât de mult ai citi, oricâte informații ai acumula, niciodată nu ești pregătit să treci ușor peste decesul cuiva apropiat. Sheryl Sandberg era o salariată a lui Mark Zuckerberg, care ducea o viață de obișnuită alături de familia ei. Asta până într-o bună zi,...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 1451 zile și a scris până acum 344 articole. Se află pe poziția 4 din 54 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments