Recenzie „Nebunul alb” de Allex Truşcă

de | mai 26, 2017 | Beletristică, Fantezie, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

Cum ar fi dacă întreaga lume nu ar reprezenta decât o mare tablă de şah? Dacă noi, fiinţele umane şi fiinţele mitice, nu am fi decât întruchiparea pieselor de şah al tablei de joc cunoscută nouă drept realitate? Dacă am fi doar simpli pioni în marele joc dintre Creator şi îngerul său exilat în lumea întunericului?

Dacă toată suflarea Pământului şi a Cerului ar fi nevoită să lupte pentru salvarea lumii lor la nesfârşit, pierzând suflete, speranţe, oameni dragi? Întrebări peste întrebări. Şi răspunsuri în Nebunul alb.

Lumea era doar o tablă imensă de joc pentru doi stăpâni, unul Bun şi unul Rău, însă la fel de cruzi. Un joc în care cei doi se odihnesc pentru o mie de ani, iar apoi la finalul partidei, învingătorul distruge lumea învinsului. Apoi, reaşează piesele şi se pregătesc din nou, la fel de sadici, pentru o nouă încleştare.

Ce este Nebunul alb? Arena unei lupte divine, o alianţă a sufletelor, o regăsire a speranţelor, o uniune a fiinţelor. Allex Truşcă prin intermediul volumului Nebunul alb ne aruncă în cea mai epocală luptă a binelui contra răului. Şase bătălii a cărat lumea, şase bătălii le-au furat iubirile, persoanele dragi şi chiar sufletele, şase bătălii din care au supravieţuit la limită şi sacrificând până şi propriul suflet.

Acum ne pregătim pentru a şaptea bătălie. Întunericul şi-a refăcut forţele, piesele au fost din nou aranjate, iar jucătorii sunt pregătiţi să-şi pună în practică strategia victoriei. Dar oare fiinţele lumii sunt pregătite pentru jocul macabru al celor puternici?

Oameni, Vrăjitori, Călugări, Asasini. Fiecare branşă deţine putere şi magie. Fiecare tagmă poate aduce un plus în marea bătălie. De şase ori au luptat contra inamicului. De şase ori au fost învinşi. Ucenicul Stăpânului Întunericului a reuşit de fiecare dată să-şi impună, alături de armata sa formată din Necromanţi, Cavaleri Umbră şi Demoni zburători, forţa şi întunericul în faţa fiecărui grup de apărători ai binelui.

Ceilalţi Vrăjitori spuneau că magia izvorăşte din dragostea de cunoaştere, de natură şi de tot ceea ce era viu. În vis, învăţa că cea mai puternică magie se naşte din durere, suferinţă imensă şi teamă de ghearele morţii.

Şase vieţi în care Erin a dat tot ce a avut mai bun din propria inima şi de fiecare dată a trebuit să se sacrifice pe sine pentru a acorda o şansă de supravieţuire lumii. Erin, copilul neîndemânatic al unor ţărani simpli, Erin, tânărul plecat pe calea cunoaşterii, la Academie, este pus în cea de-a şaptea bătălie a renaşterii sale. De ce?

De fiecare dată, un altul, dar mereu el. De fiecare dată un luptător, dar de alt fel. De fiecare dată acelaşi scop, dar alte arme. De fiecare dată, indiferent cum ar fi luptat, deznodământul era acelaşi, fusese învins.

Nebunul alb ţi se relevă ca o poveste unde facerea lumii este rescrisă, unde oamenii au apărut ca o ultimă dorinţă a unui Creator nemulţumit de creaturile sale primordiale, Îngerii şi Vrăjitoarele.

Allex Truşcă împleteşte mit, magie, speranţe şi năzuinţe omeneşti cu lupta nesfârşită dintre Bine şi Rău. Rescrie regulile şi aruncă mingea în terenul creatorilor: unul al lumii, celălalt al întunericului. În mijlocul acestui teren de luptă apare speranţa născută din iubire. În inima cui înfloreşte iubirea şi ce sacrificii va presupune aceasta?

Trecutul lui era doar ecoul viitorului ce se apropia, sumbru. Nu era loc de bucurie, ci doar suferinţă şi tristeţe.

Am simţit Nebunul alb ca pe ambalajul unei brioşe. Un înveliş ce mi-a pregătit o lume fascinantă unde magia şi speranţa iau naştere pe terenul de luptă, unde fiinţe diferite îşi pot da mâna pentru binele suprem.

Erin se comportă exact ca o fiinţă ce a trăit alte şase vieţi, ce poartă greutatea anilor pe umerii săi şi înţelepciunea câştigată de-a lungul anilor, specifică bătrânilor.

Am descoperit în grupul format de Erin, Eleazar– Vrăjitorul, Bram– Cavalerul, Frey– Exorcistul şi Khaimah– Asasinul, amuzament, completare şi putere, o trupă ce poate răsturna lumea şi făuri minuni. Dar oare minunile pot exista când lumea nu e decât o tablă de şah în jocul celor puternici? Acest răspuns îl puteți afla singuri citind Nebunul alb, un roman cu şi despre magie, luptă şi speranţă, semnat Allex Truşcă.

Deci, ăsta e planul: înviem Îngerii renegaţi, mergem la Rege, facem planul de luptă, oprim la cârciumă, batem ţăranii, plecăm la luptă şi poate învingem şi Necromantul. De acord? Mai vrea cineva să facă ceva?

Titlu: NEBUNUL ALB
Autor: Allex Truşcă
An apariție : 2017
Editura: QUANTUM PUBLISHERS
Nr. Pagini: 190
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3476

Alte recenzii de la Allex Truşcă:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu

În volumul ”Destine de sticlă”, Florin Anghel Vedeanu ne propune o colecție de povești care îmbină realismul social românesc cu inserții suprarealiste. Deși eroii sunt fictivi, aspectele puse în discuție sunt de actualitate. Numele nu sunt alese la întâmplare, ele au...

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 1 lună, 27 zile și a scris până acum 308 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments