„#”
Lăsând la o parte semnificația atribuită acestui simbol în contextul on-line, care parcă definește succint, ca să nu spun precar aproape orice moment din viețile noastre, în muzică, acesta are o cu totul altă atribuție. În speță, acest element întâlnit adesea pe portative ridică înălțimea sunetului cu un semiton, mai exact.
Și exact același lucru îl face și Adrian Mardan prin prisma cărții sale ce poartă un titlu cu iz canonic, intitulată 40 de zile. Astfel, omul-artist din spatele poemelor ce conturează paginile albe ridică înălțimea sunetelor produse de gândurile sale, dar și de sentimentele ce l-au încercat de-a lungul timpului, făcându-le, în final, să fie auzite și de ceilalți.
nu înţelegi nimic,
de ce ai face-o?
în mine pluteşte o lume
iar dincolo de ea… it must be you
e atât de simplu…
mai simplu nici că se poate…
Așadar, discutăm despre un univers liric, un univers abstract, dar totodată concret, personal, privat, parcă sub forma unui jurnal, dar pe alocuri presărat cu elemente cunoscute de toți, cu care poetul jonglează armonios. Toate poemele sale prezintă un titlu însoțit de simbolul diez, ducând astfel la realizarea unui pseudo-lanț pe care îl simți în jurul tău cu fiecare pagină citită ori cu fiecare vers cu care te identifici.
trebuie să-ți parcurgi odiseea credinței
în cea mai mare tihnă,
ca să înţelegi
ce se petrece cu tine.
De la #siluit este posibil să ajungi la un #nonsens, de la #ireal la #înveciivecilorAMIN, de la #câtevacuvinteaurămas la #dialogurienervantec-otraducătoare, de la #ideicusughiț la #tictacdepleoape, de la #înlocdeprefață și până la #epilog poți ajunge.
iubeşte-ţi aproapele
spovedeşte-te,
îmbracă-te scump
cu banii câştigaţi din 4 cărţi 3 simfonii şi 2 scenarii,
ia-ţi o mireasă înţeleaptă, iubitoare, frumoasă și sexi
care face casă bună,
fă copii,
botează-i,
asigură-le traiuri decente
și educaţie aleasă,
împlinește-te cu toate,
ca apoi la sfârşit să-ţi numeri realizările,
ascultând cuiele ce ți se vor bate
în lemnul cu respirație moartă.
nu-i aşa că e frumos?
ca dovadă:
am lăsat în urmă locul
începutul, amintirea, genuinul
ca să mă pierd în lumea oarbă.
Alte recenzii de la Adrian Mardan:
