Recenzie „Viaţa şi gândul” de Constantina Dumitrescu

de | mart. 23, 2018 | Beletristică, Poezie, Recenzii cărți

Viaţa şi gândul este un volum de poezii al scriitoarei macedoniene Constantina Dumitrescu în care aceasta creionează o lume mai bună, mai apropiată de Lumină.

Ea este preşedinta Asociaţiei Macedonilor din România, şi a ajuns, în scurt timp, să compună atât poezii cât şi melodii şi texte pentru acestea. Constantina Dumitrescu este un autor contemporan, născută în 1957, iar din poeziile sale aflăm că este o persoană pozitivă, altruistă ţi preocupată de viitorul lumii.

,,Muzici celeste

Ce sunt rupte din aripi de îngeri’’

Temele alese de auroare pentru a compune acest volum de versuri sunt natura, iubirea, politica sau  chiar credinţa. Călătoriile poetei sunt, de aemenea, valorificate de aceasta prin poezii ca New York, Zborul, Cascadele, Aş vrea să fiu… sau Dunăre, Dunăre.

Volumul este unul plin de gânduri sincere, cuprinzând peste o sută de poezii moderne. După cum am mai zis, numeroase poezii sunt dedicate temei iubirii: M-am îndrăgostit, Adio să nu spui niciodată sau fii iubit.

,,Armistiţiul neliniştii se pierde

Odată cu degradarea falselor iluzii

Ce nu mai pot dirija caleaşca siguranţei,

Alunecând anevoie în prăpastia dintre hotare.’’

La sfârşitul fiecărei poezii, scriitoarea notează data şi locul unde a fost creată, dându-ne uşor seamă că aceste poezii au fost scrise în decursul a doi ani.

Constantinei Dumitescu îi place să dedice poeme Soarelui, Terrei sau, mai simplu, mediului înonjurător.

,,Oare, Maică Pământ, tu ne cunoşti

Pe noi toţi ce te călcăm, pe care ne ajuţi

Şi nu ştim a te preţui aşa cum meriţi,

Şi totuşi eşti atât de iertătoare şi bună?’’

 

 

Titlu: VIAŢA ŞI GÂNDUL
Autor: Constantina Dumitrescu
An apariție : 2013
Editura: ED MACEDONEANUL
Nr. Pagini: 236
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2227

Alte recenzii de la Constantina Dumitrescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu

În volumul ”Destine de sticlă”, Florin Anghel Vedeanu ne propune o colecție de povești care îmbină realismul social românesc cu inserții suprarealiste. Deși eroii sunt fictivi, aspectele puse în discuție sunt de actualitate. Numele nu sunt alese la întâmplare, ele au...

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

0 0 votes
Article Rating
Irina Fodor a fost redactor Booknation.ro și a scris 94 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Irina Fodor aici. Irina Fodor are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments