Caligraful lui Voltaire este o carte scrisă de Pablo De Santis, un absolvent al Facultăţii de Litere din Buenos Aires, care îşi publică primul roman intitulat El palacio de la noche (Palatul nopţii) în anul 1987.
,,Inima, în schimb, trona intactă, nepăsătoare faţă de călătorie, de furtuni, de umezeala cabinei.’’
Deşi titlul duce cu gândul la o povestire istorică, cartea este o pură ficţiune care îmbină SF-ul cu iubirea şi naturaleţea. Acţiunea este plasată în timpul Iluminismului, în Franţa şi dezvăluie condiţia unui caligraf din acele timpuri.
Datorită talentului său de a scrie frumos şi de a potrivi cuvintele într-un mod deosebit, caligraful Dalessius ajunge în slujba lui Voltaire care, prinzând încredere în el, îl trimite în ţară să deslege anumite cazuri.
Pablo de Santis pune accent pe modul în care caligraful scrie, descrie şi transcrie ceea ce vede, cuprins de acţiunea sa: ,,Sala unde se transcriau documentele era întotdeauna cufundată în linişte, întreruptă doar de scârţâitul peniţelor pe hârtie, zgomot ce părea un fel de metaforă a liniştii.’’
Cartea este presărată cu momente de iluzie, de dragoste sau de adevăr.
,,Am spus ceea ce venisem să spun: adevărul. Era, ca orice adevăr, un fel de rămas-bun.’’
Protagonistul are de dezlegat trei cazuri enigmatice, conform unor legende, dar care au ,,un sfârşit înecat în sânge.’’ Cele trei cazuri constituie părţile romanului, care sunt, la rândul lor, împărţite în alte scurte capitole.
La sfârşitul cărţii, autorul notează perioada în care a scris cele povestite. Mai exact, scrierea operei a durat aproximativ doi ani.
Iar cum în Epoca Luminilor o simplă scrisoare putea costa vieţi, alegerea cuvintelor potrivite era o artă bine definită. Arihivând scrisorile lui Voltaire, Delessius se oprea adesea asupra frazelor întortocheate pentru a le desluşi înţelesul. Fiind caligraf reuşeşte să înţeleagă minciuna doar după forma literelor.
,,Pentru fiecare cuvânt care rămâne, câte altele dispar!’’
Alte recenzii de la Pablo de Santis:
