„Ia uite cine s-a întors” este o carte care are oarecum un caracter istoric. Nu pot spune că mă declar o mare pasionată de istorie, însă există anumite perioade care pot spune că mi-au trezit curiozitatea. Regimurile totalitare pot spune că sunt partea mea preferată din istorie. Nu știu de ce, dar îmi provoacă foarte mult curiozitatea.
Am auzit de această carte când am citit o recenzie pe un blog. Trebuie să recunosc, inițial atenția mi-a fost captată de coperta suficient de sugestivă zic eu. Freza tipică Hitler sugera deja subiectul cărții: nazismul.
După ce am citit descrierea am fost convinsă: trebuie să citesc această carte! Mi-am comandat-o, dar nu am început să o citesc atunci imediat. Am amânat o perioadă, lucru care mi-a stârnit și mai mult interesul.
Probabil că vă întrebați ”Oare care o fi subiectul cărții de stârnește atât de mult curiozitatea?”. Ei bine, cartea este oarecum o comedie ce include elemente istorice, un conducător de temut pus în ipostaze caraghioase și confuzii care nu au cum să nu îți fure un zâmbet.
Renumitul Hitler, în fața căruia a tremurat o întreagă Europă, cel despre care se credea că a murit, se trezește în Germania zilelor noastre. Confuz, el încearcă să înțeleagă ce se întâmplă în jurul său și să se pună la curent cu noile realități. El se lovește de diferite obstacole, de la aparatul șoarece până la dopurile de băgat în urechi și indescifrabilul iutub, precum și dispariția vânzătorilor din autoserviri.
Cu toate acestea, Hitler ajunge în luminile reflectoarelor, intră în politică, reușind să aibă un cuvânt de spus în legătură cu buna funcționare a țării. Însă nici pe plan sentimental nu o va duce prea rău, reușind să câștige simpatia unei asistente.
Aș încadra ”Ia uite cine s-a întors” în categoria comico-tragic. Ne amuză felul în care sunt satirizate lucrurile prin perspectiva lui Hitler, însă dacă ne întoarcem la evenimentele din trecut, lucrurile parcă nu mai sunt la fel de amuzante. Deși este oarecum un pamflet, cartea scoate la evidență un mare adevăr, o caracteristică a oamenilor: naivitatea.
Alte recenzii de la Timur Vermes:
