Cu o vădită predilecție spre antivictorianism, nu ca un mijloc de răzmeriță injustificabilă, ci ca o necesară evadare din chingile unui rigorism exacerbat care începuse să sufoce nu numai arta, ci chiar societatea în întregul ei ansamblu, Virginia Woolf scrie cu asprime, învolburându-și scriitura cu ajutorul expansionismului caracteristic deschizătorului de drumuri, pe care cei de dinaintea ei nu au avut suficient curaj pentru a încerca să-l decuie cât mai larg cu putință.
Chiar și romanul ” Doaman Dalloway”, mai puțin cunoscut pe plan universal, este o amplă frescă a emancipării, o veritabilă explozie a simțirii care. chiar dacă dusă doar până la jumătate, poate din lașitate, din diplomație sau din pricina unor reminiscențe ale epocii victoriene, încă neextirpată în totalitate, este începutul temeliei la crearea unei noi viziuni care, ceva mai târziu, va lua o amploare inimaginabilă, ducând, în mod inevitabil și necesar, la lărgirea spectrului literar.
Personajele din romanul ” Doamna Dalloway”, deși par obtuze, ba chiar contondente, oarecum dominate de binecunoscuta sobrietate britanică, mohorâtă, totuși, dincolo de carcasa aparențelor, senzorialul este incandescent, tinzând, odată cu dărâmarea fiecărei iluzii cu pretenții îndestulătoare, să devină de-a dreptul temperamentală, trăind exploziv în cochilia sinelui, încercând nenumărate demitizări, dărâmări ale anumitor false predispoziții și mai ales redimensionarea conceptului de libertate în numele unei necesare reprimeniri a verbului a fi.
Păienjenișul personajelor și al simțirilor, unele deja cicatrizate, altele încă sângerânde, creează în această carte cohorta unor întâmplări care, între închistare și rătăcire, amprentează cotidianul încă viermuit între cordialitate și non conformism.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Virginia Woolf:
