Actul suicidal ocupă un rol primordial în literatura română interbelică, iată de ce a devenit subiect al unei lucrări de profil, intitulată sugestiv «Sinuciderea în literatura română interbelică», semnată de către Gabriela Mihalache şi apărută la editura Eikon, în colecţia Universitas.
Lucrarea reprezintă un studiu amplu, monografic care vine să elucideze o temă pe cât de delicată, pe atât de sensibilă. Gabriela Mihalache dă dovadă de o capacitate analitică demnă de invidiat, pornind demersul său ştiinţific de la dimensiunea istorică a subiectului şi până la analiza individuală a celor mai relevante lucrări literare române, semnate de mari autori precum Liviu Rebreanu sau Mircea Eliade.
Deşi s-ar părea că nu este mare lucru de înţeles din discursul analitic legat de sinucidere, mai ales că adeseori acest gest are o natură banală, provocată, aşa cum afirmă unii, de o laşitate crasă, sau de anumite frământări lăuntrice intense, autoarea Gabriela Mihalache găseşte maniera optimă pentru a dezvolta subiectul, traversând cu maximă atenţie subiectele marilor capodopere din perioada de aur a literaturii româneşti.
De sub vizorul atent al autoarei nu scapă nici o dimensiune umană afectată de bacilul sinucigaş, per contrariu aceasta nu se sfieşte să analizeze meticulos fiecare personaj cu porniri autodistructive, începând cu premisele apariţiei gândului de a pune capăt vieţii şi terminând cu decizia fatală.
Gabriela Mihalache dă dovadă de atenţie şi îşi clădeşte lucarea pe câţiva piloni: teorii cu privire la apariţia fenomenului de sinucidere în literatură, premise şi cauze, şi nu în ultimul rând înglobarea subiectului în cauză în scrierile româneşti. Încorporarea acestor trei dimensiuni are un rezultat cu totul aparte, făcându-mă pe mine, cititorul de rând, să privesc cu alţi ochi, mult mai atenţi, la maniera în care marii romancieri ai acelor timpuri, au interpus sinuciderea şi nefericirea ca teme globale ale scrierilor lor. În aceeaşi ordine de idei, autoarea nu se sfieşte să abordeze cei mai dificili scriitori, precum Camil Petrescu sau Mircea Eliade, ultimul fiind un titan al literaturii interbelice, dominat de misticism, credinţe şi nefast.
A face un asemenea studiu implică, pe bună dreptate, şi o responsabilitate majoră, datorată prioritar pregătirii profesionale, care la autoarea noastră transcende din fiecare filă. Materialul acumulat, bibliografia la care se face apel şi rigurozitatea criticii pe care o construieşte, fac din volumul «Sinuciderea în literatura română interbelică» un nepreţuit material didactic, pe care l-aş recomanda cu încredere oricărui cititor împătimit şi de ce nu, cadrelor didactice şi elevilor, deoarece lucrarea are toate elementele necesare pentru a deveni un suport de studiu, din care să obţii informaţii pertinente şi veridice.
Nu vă lăsaţi induşi în eroare de titlu sau tema, care cu siguranţă este de nişă, ci lecturaţi cartea în primul rând ca pe un bonus, ca pe o trambulină de pe care să vă relansaţi în recititul marilor clasici ai literaturii române interbelice. Cu certitudine, o să îi revedeţi pe eroii cărţilor într-o cu totul altă lumină, ceea ce reprezintă un plus de vigoare la lectură.
Alte recenzii de la GABRIELA MIHALACHE:
