Nu ştiu cum se face, dar literatura japoneză a început să ocupe încet, dar sigur un loc foarte important în portofoliul meu. Mai pe furiş, mai pe tăcute, am început să citesc în speranţa de a descoperi un noi univers cititoresc, unul ascuns în negura misticului şi al trăirilor echivoci. Recent l-am cunoscut pe Yukio Mishima, prin intermediul romanului său cult „Viaţă de vânzare”. Apărut într-o traducere de ultimă oră la editura Humanitas, în colecţia „Raftul Denisei”, romanul este o experienţă senzorială pentru un cititor cu apetit serios. Pe de o parte descoperim un personaj inedit, Hanio, care deşi luptă cu propriile fobii, ajunge să îşi expună viaţa drept marfă, iar pe de altă parte, se conturează decadenţa societăţii japoneze, care acceptă acest schimb obtuz de „bunuri”, aidoma unei pieţi în care fluctuează o linie subţire între bine şi rău. Hanio este simbolic prin definiţie, genotipul care se abandonează disperării şi începe să plutească într-un lichid amniotic, mulţumindu-se cu starea de dezinhibare provocată de deziluzie. Eroul nostru încearcă o experienţă demnă de operele lui Kafka şi decide că este momentul să renunţe la aprecierea vieţii, antrenând astfel roţile unui joc tenebru.
Noi, cititorii, ne pomenim, introduşi într-un joc al speranţelor risipite, în care viaţa devine o monedă de schimb, uneori inutilă, alteori preţuită la justa valoare. Mishima scrie acid, aproape veninos, plasându-l pe eroul principal într-o stare nedemnă, adjudecată de soartă, afectată de starea meschină a evenimentelor. Scriitura autorului dezvăluie maniera în care acesta judecă importanţa sau irelevanţa binelui, ca dimensiune a existenţei umane. Avem parte de o dualitate pe parcursul lecturii, împărţindu-ne între a-l compătimi pe eroul nostru sau a-l condamna pentru superficialitatea cu care ia decizii vitale. Cert este că acesta nu are un destin prea uşor şi încearcă să devină vizibil şi invizibil simultan. Pe de o parte, dă dovadă de un excentrism nesănătos, iar pe de altă parte este în căutarea compasiunii, dragostei, afecţiunii, ca metodă de umplere a golului permanent din spirit.
Avem de a face, de facto, cu un suflet mort, dezgolit de esenţă, scufundat în întuneric. Tristeţea unei astfel de constatări face ca întreaga lectură să fie marcată de dificultate. Mishima nu se citeşte uşor, el se „mestecă” îndelung, cu „îmbucături” consistente. Istoria pe care o construieşte în romanul „Viaţă de vânzare” nu este una superficială. Este o lecţie despre povara vieţii, despre perceperea fină a dimensiunii spirituale, ca oglindă a vieţii. Până la care punct din viaţă, omul mai poate lupta pentru propriul eu? La această întrebare puteţi afla răspunsul cititndu-l pe Yukio Mishima şi romanul său „Viaţă de vânzare”, care este pe bună dreptate, o capodoperă a literaturii române.
Alte recenzii de la Yukio Mishima:
