Recenzie „Ghid de Vicii și Virtuți pentru Gentlemeni” de Mackenzi Lee

de | oct. 23, 2018 | Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Mi-am dorit de mult timp o lectură care să mă relaxeze, pentru că în ultima perioadă am tot găsit cărți ce m-au ținut într-o furtună de emoții și sentimente. Am vrut ceva ușor și cu umor și foarte mare mi-a fost bucuria atunci când am realizat că am găsit ceea ce căutam în cartea „Ghid de Vicii și Virtuți pentru Gentlemeni” de Mackenzi Lee. Nu am mai citit până acum nimic aparținând acestei autoare, dar am tot văzut recenzii favorabile și am zis să o încerc, fiind destul de îndrăzneață din fire în abordarea genurilor.

„Ghid de Vicii și Virtuți pentru Gentlemeni” îmi va rămâne în minte mult timp, pentru că a fost extrem de amuzantă și inteligent scrisă, o ficțiune istorică deosebită, ce momentan nu are egal în istoricul meu literar. Este un mix foarte inspirat de dragoste, momente triste dar și serioase, care definesc unele personaje și le dau un rol foarte important în această poveste. Înainte să continui cu un mic rezumat, mi s-a părut foarte originală ideea să plasezi în intrigă personaje istorice reale, care își vedeau de cursul firesc al vieții, dar care interacționează cu personajele noastre. Rezultatul? Spectaculos și extrem de original. Știu, am folosit „original” de prea multe ori, dar chiar este și merită să fie scos din evidență acest lucru.

Aflăm povestea lui Henry (Monty) Montague, un tânăr de 18 ani cu o educație aleasă, dar care din nefericire nu o arată tot timpul. Este pasionat de jocuri de noroc și iubește atât femeile cât și bărbații, fiind mereu în petreceri cu fast. Cel mai bun prieten al său, Percy, este exact opusul lui, însă între cel doi este o legătură foarte puternică. În secret, Monty este îndrăgostit de Percy, însă niciodată nu i-a mărturisit acest lucru. Atunci când Monty din cauza comportamentului sau sălbatic își pierde locul în școală în care învață, tatăl sau îl trimite într-un tur al continentului, în speranța că acesta se va maturiza în cele din urmă. Marele Tur cuprinde toate marile capitale ale Europei și dacă Monty nu este de acord, o să fie dezmoștenit:) Așa că pleacă împreună cu Percy și sora acestuia, Felicity, în marea aventură a vieții lor, de unde se vor întoarce complet schimbați. Pot să scriu până mâine despre carte, deci mai bine mă opresc aici la capitolul rezumat:)

Pe lângă personaje, intriga foarte originală și modul de narare, mi-a plăcut foarte mult gradul de documentare a autoarei, pentru că se vede cât de mult a studiat istoria secolului al XVIII-lea, pentru a da un sentiment de autentic, de cunoscut, de ceva ce a vizitat la un moment dat și acum doar relatează din memorie.

Sincer, pot recomanda cu căldură cartea pentru relaxarea în scris și pentru personajele extrem de coloare și amuzante, acestea făcând din „Ghid de Vicii și Virtuți pentru Gentlemeni” o aventură frumoasă, care îți transmite o stare de bine și îți aduce un mare zâmbet pe buze aproape la fiecare pagină citită.

Titlu: GHID DE VICII ȘI VIRTUȚI PENTRU GENTLEMENI
Autor: Mackenzi Lee
An apariție : 2018
Editura: CORINT
Nr. Pagini: 448
Limba: Română
Gen Literar: Actiune, aventura
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1440

Alte recenzii de la Mackenzi Lee:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 5 luni, 14 zile și a scris până acum 667 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments