Recenzie „Plec” de Cristina Andone

de | dec. 7, 2018 | Beletristică, Recenzii cărți

Romanul Cristinei Andone m-a fericit extraordinar de tare într-o perioadă (mult prea) încărcată și m-a scos, totodată, dintr-un reading slump. M-am apucat de ea în ideea că îmi pare încă de la început o carte asemenea unei satire, așa că am presupus că m-a binedispune. Nu m-am înșelat deloc!

Sunt ușor sceptică atunci când vine vorba de genul acesta de cărți, despre care nu știu prea multe; simt că alunec cumva pe un teritoriu necunoscut și uneori prefer să rămân la genurile pe care le cunosc și stăpânesc. Am zis că e timpul să încerc ceva nou și Plec a picat la țanc.

În roman este derulată povestea a patru publicitari. În aparență, sunt complet diferiți, dar ajung să fie legați de ceva inedit: repatrierea unui…măgar! cu cetățenie română. Tema este extrasă din panoplia ”celor mai interesante subiecte pe care o carte le poate aborda”. Chit că repatrierea unui măgar vă poate suna halucinantă ori absurdă, pentru că și eu m-am întrebat, la început Ce e cu asta?, în Plec nu se vorbește de călătoria unui măgar, ci despre călătoria a patru oameni diferiți către ei înșiși.

Patru oameni. Patru caractere. Patru temeri (sau mai multe). Patru vieți care-și caută sensul. Despre asta ne povestește Cristina Andone în Plec. Și despre o singură călătorie. Către măgar și către sinele fiecăruia. 😊

Marta, Vera, Dimuleanu și Mishu sunt eroii poveștii. De departe, preferata mea a fost Vera. O mamă (aproape singură) care se împarte între viața de carieră și cea de părinte și soție. Și mai trebuie și să treacă peste trădarea soțului. Vera mi-a plăcut cel mai tare pentru că încearcă cu disperare să facă ce trebuie, să fie ce trebuie și unde trebuie. Deși se simte neîmplinită, a reușit să mă facă să o văd puternică. Nu știu dacă doar eu am simțit asta, însă am găsit-o pe Vera puternică, în spatele sentimentului de frică, vinovăție și neîmplinire.

Celelalte personaje au fiecare câte-o poveste la fel de interesantă, spre exemplu Dimuleanu, pentru care viața nu era decât un buton de search pe care-l apasă continuu, în speranța că și-ar putea găsi mama. Autoarea excelează la creionarea personajelor, pe care le însuflețește cu o sensibilitate ieșită din tipare.

Plec de Cristina Andone a fost un deliciu de carte, pe parcursul căreia m-am amuzat de-a binelea, am învățat și am suspinat alături de personajele care mi-au ajuns așa de dragi (bine, în special Vera, recunosc). O lectură amuzantă și caldă, plină de peripeții, frici, corporatiști fâșneți și…un măgar.

Titlu: PLEC
Autor: Cristina Andone
An apariție : 2018
Editura: UNIVERS
Nr. Pagini: 240
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1607

Alte recenzii de la Cristina Andone:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Arianna Suduc a fost redactor Booknation.ro și a scris 176 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Arianna Suduc aici. Arianna Suduc are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
îmi place să dau cuvintele mele lumii dimineața. iubitoare de cafea cărți ceai pisici toamnă și frumos.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments