Lumea și timpul abia începeau este sfârșitul cărții În umbra pașilor tăi scrisă de Vitali Cipileaga.
Am citit această carte cu sufletul adânc înrădăcinat în mijlocul poveștii. Un aspect care mi-a plăcut și care m-a făcut să empatizez foarte mult cu Theodor,personajul principal,este acțiunea care se petrece în București.
Era ca și cum un prieten îmi povestea o întâmplare.Vizualizam ușor ”traseul” cărții,străzile din București,cafeneaua,parcul,oamenii,parcă îmi erau cunoscuți.
Cartea ne conectează la emoțiile lui Teo,care încearcă să dea un sens vieții după ce Paula,iubita lui,piere într-un accident rutier.De fapt,cu aceast accident rutier se deschide ușa cărții.
Cândva și eu am pierdut pe cineva drag și sincer,primul meu instinct a fost să nu continui să citesc,să încui acest titlu în ”Camera Uitării”. Dar,pentru că există un dar, ceva m-a reținut.
Parcă aș fi vrut să mă transpun în timp,să îl iau în brațe pe Teo și să îi spun că totul va fi bine.Parcă îi simțeam trăirile,neputința,dorința de a lupta și de a o lua de la capăt.
Curiozitatea de a vedea traseul vindecării lui m-a determinat să continui să citesc această carte.Am sperat că finalul cărții nu va fi unul tragic,însă acest aspect îl veți afla doar dacă o citiți.
Un roman conturat pe linia pishologică a vieții.Un roman din ale cărui experiențe relatate avem de învățat.
Esențial este ca în momentele triste din viața noastră să nu clacăm. Să rămânem ancorați în prezent,să încercăm să ne înțelegem stările,să plângem dacă asta simțim,să ne descărcăm sufletește dar să nu uităm că după ploaie apare curcubeul.
Oamenii au emoții pe care niciodată nu le vor transforma în stări, pentru că le este teamă de consecințe. Oamenii vor încerca să camufleze sentimente cărora nu le pot da de capăt. Teama este flagelul înfrângerii, sursa neîncrederii. Ajută-mă să nu mă mai tem. Ajută-mă să-ți spun totul. Simt că nu mai pot păstra atâtea secrete.







