Susținem că viața este o aventură frumoasă, dar n-o să aflați ce înseamnă cu adevărat aventura până nu puneți piciorul pe punțile corabiei magiei. Aici aventura capătă alte semnificații. Aici aventura are nevoie de un șir de parametri ce sunt indisolubil legați de curaj si neînfricare, ambiție și dedicare, sacrificiu și loialitate, aici aventura este poleită cu magie și farmec.
Când îți simți sufletul unit pentru eternitate cu sufletul unui lemn plutitor, un lemn cu voință și conștiință proprie, ce-ți poartă în esența sa toată istoria generațiilor anterioare, un lemn care te simte și te înțelege mai bine chiar decât propria mamă, mai bine decât te înțelegi tu, privești altfel viața și, cu siguranță, o trăiești din plin și cu mai multă pasiune. Un lemn magic și însuflețit care trăiește prin tine și pentru tine. Sculptat, măiestrit artistic cu o față umană ce îți este devotat până la moarte, îți este sprijin, prieten, confident, părinte, frate, iubit, și care, atunci când viața te părăsește și ți se scurge pe puntea sa, îți preia pentru eternitate toată înțelepciunea și experiența acumulată. Continui să exiști prin el. Devii parte din el, devii nemuritor și liber. Puntea îți e cămin fericit în timpul vieții și mormânt venerat după moarte.
Hobb m-a fascinat, m-a surprins cu atâtea detalii originale și isteț combinate, m-a bulversat total cu imaginația ei. E încântătoare mintea femeii ăsteia. Fantasy pur, mai presus de credibil sau real, care-ți provoacă limitele, dar care curge și se așază așa frumos. Hobb clădește cu migală, ca un chinez bătrân, o lume incredibilă căreia ți-e imposibil să-i reziști. Îți servește așa de minuțios totul încât n-ai cum să refuzi o astfel de călătorie. Iar personajele sunt construite impecabil. Atâta durere, atâta frustrare, disperare și totuși atâta ambiție și curaj în niște oameni cărora destinul nu le-a dat nicio șansă. Renunțarea nu e o opțiune. Luptă pentru ce iubești sau mori. Viața în lumea lui Hobb nu-ți întinde mâna prietenește pentru a te ajuta, știe doar să te lovească puternic și să-ți urle în față să mergi înainte.
Ești dezamăgit, ești sătul, nu mai ai putere, nu mai vrei, te simți trădat?? Cui îi pasă? Nu contează. N-are nimeni timp să-ți audă jelaniile și văicărelile. Viața te împinge doar brutal de la spate. Asta e tot ce ai să auzi de la ea: mergi înainte sau marea te va înghiți pe vecie ca pe un nimic ce ești.
Trebuie să minți? Minți. Trebuie să furi? Fură. Trebuie să înșeli? Înșală. Trebuie să omori? Omoară. Mijloacele sunt neimportante și nu e timp să le dezbatem moralitatea. Doar scopul contează. Viața e un iureș de nestăvilit. Tu fă tot ce trebuie ca să-ți atingi țelul și să cazi în picioare.
Un singur cuvânt îmi vine în minte când mă gândesc la acțiunea și personajele lui Hobb:
ÎNDRĂZNEȘTE!
Să crezi și să speri! Doar îndrăznește!
Bingtown e centrul acestui univers, un oraș clădit și locuit de Negustorii Vechi pentru care viața în Ținuturile Blestemate a fost prea greu de suportat. E un loc aparte, cu propriul folclor, cu propriile tradiții și superstiții. Cu un cod al onoarei. Au ajuns pe aceste meleaguri pentru ca n-au avut de ales. Nelegiuți, ruinați, denigrați, nedoriți de societate. Au fost aproape exilati de Satrap. Li s-a promis pământ și libertate și ștergerea păcatelor pe aceste meleaguri blestemate. Li s-a promis monopolul asupra oricăror bunuri cu care vor decide să facă comerț. Li s-a făgăduit o viață și șansa s-o ia de la capăt. Și stabilirea aici, întemeierea unei așezări n-a fost lucru ușor. I-a costat frați și tați și copii. Au ajuns într-un loc în care nici Zeii nu-și dispută supremația. Boli necunoscute, ciudățenii care înnebunesc oamenii, copii născuți cu malformații teribile, o fâșie de coastă bătută de furtuni și moarte, dar frumusețea și rodnicia pământului au înclinat balanța favorabil, până la urmă. Și au reușit, nu numai să supraviețuiască ci chiar să prospere. Primele două generații au dispărut deja, dar urmașii lor sunt încă aici, dar vremurile sunt tulburi, Bingtown este amenințat de război și de lăcomia Noilor Negustori, proaspăt sosiți ce încearcă să se îmbogățească. Aceștia nu cunosc și nu respectă Legea Negustorilor.
Sânge sau aur
Nu e niciodată drept sau corect. Uneori e chiar de neînțeles. Dar trebuie respectată. Au jurat la începuturi că-și vor fi loiali pe durata vieții tuturor generațiilor, chiar dacă se despart. Orice le-ar rezerva destinul, datoriile trebuie întotdeauna plătite. Cu aur sau cu sânge.
Orice îți poți imagina găsești aici de vânzare. Un singur lucru nu găsești; fericire – pentru că nimeni nu și-o poate imagina. Negustorii Vechi sunt renumiți în întreaga lume pentru un lucru: corăbiile vii pe care le dețin. Atât de scumpe încât nu sunt achitate într-o singură viață de om ci pe perioada mai multor generații. După moartea a trei generații de proprietari, corabia se însuflețește, prinde viață. Devine membru al familiei și dragostea și devotamentul pentru ei nu are limite. Ea le asigură câștigul material, de conduita ei depinde bunăstarea întregii familii. Dar trebuie să fie iubită și respectată. Psihicul ei e foarte fragil la lipsa afecțiunii. Poate înnebuni și atunci primii pe care se răzbună sunt chiar ai ei. Paragon stă mărturie de zeci de ani pe plaja Bingtownului. Paragon e un caz nefericit. O corabie ce a adus blestemul asupra familiei sale și asupra sa.
Lemnul viu e asigurat de ținutul de la gura Fluviului Ploilor. Locuitorii Tărâmului Ploilor Sălbatice, deși au venit odată cu primii coloniști, au ales să rămână în prima așezare și să plătească un preț cumplit pentru bogăția asigurată de acest ținut. Si, deși le sunt rude, îi înspăimântă pe locuitorii din Bingtown. Magia locului e prea puternică și și-a pus amprenta pe trupurile lor. Sunt bogați datorită corăbiilor vândute, dar săraci în moștenitori. Puțini supraviețuiesc la naștere și marea majoritate sunt diformi.
Familia Vestrit, o familie cunoscută de Negustori Vechi, este proprietara corabiei Vivacia, iar Althea este moștenitoarea ei de drept. Wintrow îi este nepot de soră și a fost promis de mic preoției. Dar tatăl lui are alte planuri și când tatăl Altheei moare și corabia, în sfârșit, prinde viață, visul băiatului de a deveni preot este întrerupt brutal. Haosul lumii, furtunile mării se abat asupra lui cu forța unui cataclism. Ce va deveni? Va supraviețui sau va pieri?
Viața familiei este dată peste cap. Cei doi tineri sunt văduviți de ceea ce li s-a promis, de ceea ce trebuiau să moștenească pe drept, de ceea ce și-au dorit toată viața. Sunt despărțiți de familie, de corabia mult-iubită, de prieteni. Sunt trădați de mamă, tată și soră. Sunt în derivă, dar se ambiționează să nu cedeze. Cursul plănuit de ani de zile al vieții lor este schimbat într-o clipă într-un sens pe care nu-l pot accepta sau înțelege. Viitorul le e nesigur și nici măcar ce-și doresc sau iubesc n-au aproape.
Cui îi va reveni corabia? Altheei sau nepotului său?
Tinerei neînfricate ce nu respectă nicio lege sau autoritate și pleacă să-și obțină recunoașterea de căpitan de vas sau nepotului ce visează să devină un preot Sa. Un băiat slab, neinteresat de navigație, ce își dorește un trai liniștit într-o mănăstire sau tinerei hotărâte, legată prin sângele a trei generații de acel lemn magic. Un urmaș Vestrit sau altul. Asupra cui își va revărsa corabia dragostea, loialitatea și atașamentul?
Fiecare zi pe corabie îl îndepărtează pe Wintrow de preoție, îi sădește în minte îndoieli și suspiciuni, brutalitatea și duritatea vieții pe corabie îi sfâșie sufletul, dar corabia îl farmecă. Cu fiecare zi trecută i se dezvăluie legătura magică ce există între ei și simte tot mai tare că destinul lor e același. Unde-i este locul? Într-o mănăstire sau pe puntea unei corabii vii?
În schimb, pentru Althea, zilele petrecute în pribegie, ascunsă sub înfățișare de băiat pe punțile altui vas, îi sporesc furia și îi hrănesc nevoia de răzbunare. Vivacia e, de drept, a ei. Și o va lua înapoi. Două personaje diferite ca ziua și noaptea, amândouă înecate de furie și disperare. Am empatizat total cu ambele personaje, le-am deplâns soarta potrivinică, iar pe Wintrow am simțit tot timpul nevoia să-l iau și să-l ascund de lume.
Dar urmează să afle că neînțelegerile din familie nu sunt cea mai mare problemă a lor. Din Insula Piraților, căpitanul Kennit își urmărește neobosit planul. Este ambițios, perfid, egoist și inteligent. Are curaj și norocul nu-l ocolește. Trăiește ca un proscris printre sclavii fugari și tatuați pentru care întoarcerea acasă echivalează cu un ștreang sau un bici. Insula Piraților îl acceptă fără întrebări și dispreț, așa cum îi primește pe toți. Dar Kennit își dorește mai mult. Visul lui e o corabie vie de pe puntea căreia să stăpânească mările. Deși este antieroul cărții, este personajul meu preferat; complex, cu o mie de fețe, o combinație de cald și rece, dulce și amar, dur și empatic.
O corabie vie, un pirat cu ambiții de rege, o tânăra fată despuiată de moștenirea promisă, un băiat căruia i-a fost refuzată liniștea oferită de Sa. Fiecare are propriul legămînt. Cine va fi mai puternic? Cine va obține ceea ce-și dorește? Al cui va fi câștigul?
Cu secrete și magie, lupte și intrigi, destine frânte, ambiții personale și povești frumoase de dragoste, printre corăbii vii, șerpi gigantici înțelepți și pirați cruzi, Hobb o să vă facă sufletul să cânte plutind pe ape înspumate. Dacă v-am făcut curioși și sunteți deja fani ai Piraților din Caraibe, trebuie să citiți cartea asta. O puteți achiziționa de la nemira.ro cărora le mulțumesc pentru exemplarul primit.
Alte recenzii de la Robin Hobb:
