Recenzie „Cina” de Herman Koch

de | iul. 22, 2019 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

Bestseller-ul olandez al lui Herman Koch povestește, într-un stil aparent neutru, o dramă de familie în care nesăbuința copiilor îi pune pe părinți într-o situație greu de gestionat. Două cupluri – frații și soțiile lor – ies să ia cina într-un restaurant de lux. Vorbesc despre filme și planuri de vacanță, evitând inițial tema care îi arde pe toți: viitorul fiilor lor Michel și Rick, care cu un cinism și o cruzime inexplicabile, luaseră parte la un omor.

Fapte și urmări

Cei doi adolescenți de cincisprezece ani au făcut ceva care le poate distruge viețile pentru totdeauna. Fapta lor afectează însă și familiile, ca și cariera în politică a unuia dintre frați. Paul Lohman, naratorul și tatăl lui Michel, vrea doar binele pentru fiul său, fiind gata să meargă pentru el până în pânzele albe. Ceilalți de la masă au agenda lor secretă de acțiune.

În timpul mesei, emoțiile se revarsă, se declanșează conflicte verbale. Serge Lohman, fratele lui Paul, este pus în fața unei dileme morale, ca politician și viitor prim-ministru. Brusc, el ia o decizie care stârnește reacții adverse. Și aici, dar nu numai aici, pe parcursul romanului, sunt tematizate de către autor falsitatea, ipocrizia, vanitatea și cinismul deghizate în platitudinile verbale ale unor oameni super-civilizați.

Paul, care e profesor de istorie, mai încearcă să definească în ce măsură educația, dar și ereditatea parentală joaca un rol în faptele comise de copiii lor. Sunt întrebări grele, dureroase, marcate de sentimentul de vină. Iar cina, ocazia de întâlnire de familie care se voia un deliciu gastronomic cu multe feluri, se transformă într-un supliciu al dezgustului, într-o „greață existențială”.

Cartea are o structură ascendent dramatică, susținută și de latura polițistă a acțiunii. Prioritar însă este accentul pe conflictul psihologic, condimentat cu auto-analiză și monologuri interioare. În acest mod, autorul accentuează deosebirea dintre faptele și gândurile unui om într-o societate în care diverse „corectitudini” – politice, sociale, rasiale –,  sunt obligatorii.

Despre autor și succesul cărții

Scriitorul olandez Herman Koch (născut la 5 septembrie 1953 în Arnhem) este cunoscut în Țările de Jos, atât ca actor de comedie TV și producător, precum și ca editorialist pentru cotidianul din Amsterdam, De Volkskrant. Uneori scrie sub pseudonimul Menno Voorhof. Koch este căsătorit cu o spaniolă și locuiește majoritatea timpului în Spania, împreună cu ea și cu fiul lor, născut în 1994.

După o serie de povestiri, primul sau roman a apărut în 1989. Succesul în țara sa, dar și pe plan internațional, a venit odată cu „Cina”, al cincilea său roman.

Romanul „Het Diner” (Cina) a fost unul dintre cele mai bine vândute romane din Europa, în anul 2009, când a apărut în Olanda. A câștigat Premiul publicului olandez pentru „Cea mai bună carte a anului 2009”, a fost tradusă în 14 limbi și listată în Top Ten Bestseller, din New York Times.

Cartea a fost ecranizată de trei ori: în 2013, în Țările de Jos, sub titlul Het Diner, în 2014 ca producție italiană (I nostri ragazzi) și în 2017, ca film american regizat de Oren Moverman și Steve Coogan, sub titlul The Dinner – cu Laura Linney, Richard Gere și Rebecca Hall în rolurile principale.

Dani Rockhoff

Titlu: CINA
Autor: Herman Koch
An apariție : 2015
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 304
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2599

Alte recenzii de la Herman Koch:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Dani Rockhoff a fost redactor Booknation.ro și a scris 20 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Dani Rockhoff aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments