O poveste de dragoste. Nu o poveste oarecare. O poveste între un suflet, prea chinuit de suferințele la care a trebuit să facă față ca să mai poată avea bunătate, și un vampir cu un miros ciudat, dar iubitor: Patricia și Dane.
Vânătoarea are loc pe două planuri. În primul rând este o vânătoare a Patriciei, fetița tristă încă din copilărie, pentru un strop de fericire. Și apoi o vânătoare între cei doi. El o iubește pe ea și se îndrăgostește de sângele ei cald, doar că sufletul ei este mai trist decât poeziile lui Bacovia, iar dragostea lui se topește în gheața ei.
“Râde. Râd şi eu cu el. Se uită la mine cu aceeaşi privire de mai devreme, care mă deranjează. Mă dau puţin mai în spate. Încep să rup nişte iarbă cu gesturi mai degrabă nervoase. Mâna lui se întinde după a mea. Mi-o feresc instinctiv. De obicei, oamenilor le e scârbă de mine. Trec pe partea cealaltă a carosabilului doar ca să nu treacă pe lângă mine. Chiar şi cu maică-mea mă ating numai în treacăt, fără nicio semnificaţie afectivă. Cât despre bătrân, nici nu mai pomenesc. Singura dată când ne atingem, este atunci când mă ia la pumni.” (pag.41)
Patricia este o fată care a crescut în sărăcie, cu nevoi nesatisfăcute, atât pe plan material, dar mai ales emoțional. Aceste lipsuri o transformă într-o ființă mai periculoasă decât un vampir.
Mereu am considerat că artiștii buni sunt cei care, din prea mult gri în viața lor încearcă să coloreze orice, prin artă, nu ca un moft, ci ca un mod de a supraviețui. Patricia este genul de artist care se joacă în spiritualul ei și se transformă pe ea însăși într-o operă de artă. Deși lipsa ei de sentimente mă influența în anumite situații să nu mai fiu de partea ei, îmi aduceam repede aminte de faptele cărei- au determinat caracterul.
“Cu ultimele puteri trag de ea, târând-o prin zăpada care a început să prindă culoarea mocirlei. Dar nu reuşesc să o mişc mai mult de câţiva metri. Mâinile ei alunecă, scăpând din strânsoarea mea, apoi cad ţepene pe lângă trupul lipsit de viaţă. Mă prăbuşesc în genunchi pe lângă ea. Ploaia şiroieşte peste mine. Apa abundentă mi se scurge pe păr, pe faţă, pe buze. Gustul picăturilor îngheţate este uşor 104 sărat. Seamănă cu lacrimile. Nu-mi dau seama dacă plâng. Poate că este doar apa care cade peste mine din cer sau poate că sunt lacrimi.” (pag. 103)
Modurile de expunere predominante sunt narațiunea și dialogul, presărat din când în când cu descrieri savuroase ale faptelor, personajelor sau a vieții. Este scrisă într-un limbaj literar, cu termeni specifici celor două lumi, oameni și vampiri.
“Adevărul e că familia ta m-a făcut întotdeauna să râd. — Nu e răutate în vocea ei. Tonul ei nu e maliţios şi de aceea nici nu mă supăr când o aud spunând asta. Nu înţeleg de ce eşti dintr-odată atât de binevoitoare, — zic eu. Se opreşte în loc, dar nu se întoarce către mine. Uneori, fără să vrem, ne mai schimbăm, zice ea încet. A — trecut mult timp de când n-am mai văzut o familie adevărată. Şi, chiar dacă nu fac parte din ea, pot să înţeleg legăturile care vă unesc. Am avut şi eu aşa ceva. Şi m-aş fi luptat oricând şi cu oricine s-o păstrez. Atunci n-am reuşit să fac asta, dar acum pot.”(pag.224)
Deși acțiunea are loc în cele două lumi paralele, iubirea își face totuși loc. Această intervenție a lui Cupidon pe parcursul lecturării m-a făcut să simt că dragostea nu are limite. În dragoste nu există granițe, culturi, religii. Când iubești, iubești cu tot sufletul, fără să conștientizezi datele exterioare.
În final vă las cu această întrebare:
“Şi nu se spune că ceea ce îi deosebeşte pe oameni de animale este tocmai dragostea?” (pag. 267)
Vă recomand cartea dacă vreți să savurați o altfel de poveste de dragoste. Aici veți descoperi imposibilul descătușat sau nu de iubire. Secretul se află între pagini.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE edituradatagroup
Alte recenzii de la Mihaela Gheorghe:
