Fiinţa din oglindă-povestea unui caz real. Atunci când începi o lectură cu aceste cuvinte deja lucrurile stau altfel, citești mult mai atent și încerci să îți imaginezi și să conștientizezi mult mai profund cartea. Acesta a fost cazul meu cu scrierea cutremurătoare a autoarei Ulla Frohling. Cu cât am înaintat mai mult mi-am dorit să nu fie adevarat niciun cuvânt, am încercat să fug de adevăr…asemenea personajului.
Am aprofundat mult mesajul cărții căci este ceva ce nu am mai întâlnit chiar dacă știam în mare parte că există astfel de experiențe însă nu la acest nivel. Angela Lenz este o ființă umană, subliniez cuvintele ‘ființă umană’ fiindcă nimeni din jurul ei nu a considerat-o astfel. A fost văzută ca un obiect creeat pentru plăcerea altora încă din fașă iar acesta a fost ghinionul ei, că s-a născut.
Mi-ar fi extrem de greu să relatez mai amănunțit cele prezentate în carte din cauza cruzimii întâmplărilor însă vă pot spune la ce sa vă așteptați. Angela a fost „îngerașul” tatei de când a pășit în această lume murdară, imediat după a început sa fie molestata de acesta, bătută de mamă, batjocorită de frate, molestată din nou de o mulțime de bărbați, torturată, supusa ritualurilor satanice, dusă în pragul sinuciderii. Toate aceste evenimente au dus la disocierea personalității ei în zeci de segmente de la copii până la adulți, de la fete până la băieți. Toate acestea într-un singur trup și suflet.
Mi s-a părut extrem de interesantă capacitatea omului de a creea atât de multe personalități în funcție de împrejurările în care se află. Încă o dată am realizat complexitatea creierului și faptul că știm atât de puține lucruri despre puterile noastre. Cu toate acestea, nu doresc nimănui să aibă parte de descoperirea acestei puteri fiindcă ea se dezvoltă doar ca un mecanism de apărare.
Acest subiect sensibil este prezentat într-un mod brutal care nu cred ca poate fi digerat de oricine. Ai nevoie de toată stăpânirea de sine pentru a putea lectura cartea în întregime. Fiecare pagină îți lasă un gust amar față de omenire și față de atrocitățile pe care sunt în stare să le realizeze. Tristul adevăr cum că există persoane care pot să pună dorințele sexuale mai presus decât proprii lor copii te zguduie.
Recomand această carte în măsura în care vă simțiți în stare să aflați amănunte despre modul în care funcționează un organism la un șoc de o asemenea amploare. Aceasta este o carte bine documentată, bine scrisă și pusă cap la cap cu mult curaj și dorința de a face cunoscută o experiență trăită de prea mulți copii, o experiență care nici măcar în imaginație nu ar trebui să existe. Lecturi plăcute!




