Orașul Cernobîl, ce se află în raionul Ivankiv, regiunea Kiev din Ucraina, este imediat asociat cu accidentul nuclear ce a avut loc în noaptea lui 26 aprilie 1986, zguduind sufletele oamenilor. O oră și 23 de minute după miezul nopții, explozia nucleară se declanșa la centrala ce poartă numele orașului în care se află, Cernobîl. Această catastrofă a condus la contaminarea radioactivă a zonelor din apropiere și intrarea nefericită în istorie ca fiind cel mai grav dezastru din istoria energiei atomice. Orașele au fost părăsite de localnici mergând cu lacrimi în necunoscut și lăsând în urmă o chinuitoare radioactivitate pentru animale și vegetație. Această catastrofă este subiectul cărții Svetlanei Aleksievici. De fapt, „nu este o carte despre Cernobîl, ci despre lumea Cernobîlului”.
Sursă imagine: https://www.litera.ro/rugaciune-pentru-cernobil-afcc50
„Rugăciune pentru Cernobîl”, de Svetlana Aleksievici, laureata Premiului Nobel pentru Literatură pentru „scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre“, este o „ istorie orală emoționantă”, „o radiografie de neuitat a sufletului rus” (Publishers Weekly).
Personal, lectura acestei cărți mi-a lăsat o rană pe inimă, o stranie incizie întru veșnicie pe care o port zilnic, amintindu-mi, din când în când, cu durere, de ea. O rană care mă impulsionează să fiu mai puțin rău, văzând potopul de suferință ce a putut fi provocat de om la Cernobîl.
Citind și făcându-i loc în sufletul tău aceastei scrieri, formate dintr-o serie de mărturii orale structurate în „O voce omenească singuratică”, trei capitole (1 – „Pământul morților”, 2 – „Apogeul creației”, 3 – „Tristețea ne încântă”), un epilog, plus o informație istorică și un interviu al autoarei cu sine însăși, simți că te alegi cu o pecete pe suflet. Ceea ce a făcut această rugăciune pentru Cernobîl a fost să-mi ștampileze sufletul cu lacrimi și durere.
De ce să citești, atunci, o astfel de carte, îmbibată de suferință, alinată uneori de un umor negru? Pentru că, dându-ți voie să intri într-o infimă parte din suferința altor persoane, iți pierzi comoditatea și îți căștigi sufletul… Cum poți avea un suflet întreg fără să te împărtășești din ceea ce pentru atât de mulți oameni a însemnat un dezastru covârșitor?
Pentru mine, rugăciunea Svetlanei Aleksievici este o strigare care îmi răsună adesea ca un ecou în minte. O strigare la atenție, la umanitatea de care ar trebui să dăm dovadă zilnic, în cele mai mici lucruri… Este, de asemenea, o poartă de intrare în… inimile de la Cernobîl, deci în tristețe generatoare de compasiune, iubire, înțelegere, ajutor, căutare… Cum arată un oraș-fantomă, cu locuri de joacă goale, dărâmate, cu case ce adăpostesc înăuntru istoria unor oameni la fel ca și noi? Cum arată interiorul acelor oameni? Din ce se compune drama lor? La ce te gândești atunci când ești anunțat că trebuie să-ți părăsești casa, familia, copiii și să nu știi unde pleci? Ce faci când persoana cea mai dragă pe lume este doborâtă lent de ceva învăluit în necunoaștere ce se numește radioactivitate?
Un motiv pe care l-aș putea oferi cuiva care ar dori să citească cartea ar fi că această operă este tabloul unei tragedii ce ni s-ar putea întâmpla oricând și nouă. Mai mult decât atât, este un chinuitor de dureros și detaliat portret al unor ființe care au trecut prin… Cernobîl. Este zvârcolirea sufletelor aruncate în… Cernobîl.
Alte recenzii de la Svetlana Aleksievici:
