Nu sunt la prima întâlnire cu Fred Vargas sau cu echipa comisarului Adamsberg. Cartea face parte dintr-o serie, fiind al 11-lea volum. Am citit și Timpuri glaciale, volumul anterior acestuia și ambele mi-au plăcut foarte mult. Deși pseudonimul ne poate induce în eroare, avem de-a face cu o autoare, care la bază este istoric și arheolog ceea ce devine evident deoarece găsim multe trimiteri la acest domeniu în cărțile sale.
Ultimele două volume au apărut la editura Crime Scene Press, o editură care mi-e foarte dragă și la care am găsit câteva titluri foarte bune pe parte de thriller.
Când iese pustnica păianjen aduce iar în prim plan echipa de detectivi a comisarului Adamsberg, un tip foarte simpatic și boem, care într-un anume fel îți aduce aminte de Sherlock Holmes, chiar dacă, în timp ce acesta merge pe firul logicii, comisarul nostru se bazează în primul rând pe intuiție și instinct. Ca și apariție este destul de comun și suficient de șters pentru a putea fi nereperat prin mulțime. Adamsberg este un tip foarte interesant construit. E răbdător și calm, vede foarte bine „în ceață”, are un talent nativ să vadă indicii acolo unde alții nu văd nimic și să le lege astfel încât să descâlcească ițele și celui mai complicat caz. Povestea se declanșează destul de greu, deoarece avem parte inițial și de un alt caz. Lui Adamsberg, plecat la relaxare pe o insulă din Islanda, locul acțiunii cărții anterioare, îi este solicitată prezența imediată pentru rezolvarea cazului uciderii unei femei pe o trecere de pietoni de o mașină 4*4. Cazul ce va face subiectul principal al cărții apare mai mult în urma curiozității comisarului când, în presă, apar informații despre trei bătrâni, declarați morți în urma mușcăturilor unui păianjen destul de rar întâlnit în zonă, și, în general destul de inofensiv. Veninul acestui păianjen nu este suficient de puternic pentru a ucide un om; pentru a ucide ar fi nevoie de mușcătura simultană a 22 de astfel de exemplare, ceea ce este aproape imposibil din moment ce aceștia, așa cum sugerează și denumirea sunt destul de solitari, trăind singuri și izolați.
În momentul în care, comisarul propune să deschidă o anchetă neoficială pentru a analiza misterul morților suspecte, echipa se împarte în trei tabere: susținători, oponenți și neutri. Situația devine și mai tensionată, deoarece adjunctul comisarului, Danglars, și în același timp unul dintre cei mai buni prieteni ai acestuia, se află în fruntea celor care cred că șeful lor bate câmpii și îi trimite să caute cai verzi pe pereți.
Oare Danglarg are vreun motiv ascuns pentru care se opune cu atâta agresivitate și înverșunare desfășurării anchetei?
Echipa este o adunătură pestriță, fiecare cu ciudățenia lui: un erudit a cărui memorie este împrospătată și trezită la viață de câteva sticle de vin, un altul care, în ciuda energiei debordante, are nevoie de câte o pauză de somn la fiecare trei ore, o femeie cu nume delicat de floare și masă musculară impresionantă ce poate pune pe fugă o gașcă de agitatori, o alta ce are un dulap plin de rezerve alimentare, disponibile în caz de război, un zoolog amator înrăit, un iubitor de basme ce caută simbolistica în anchete, un altul influențat de sexism și homofobie și, mascota echipei, o pisică ce nu doarme decât lângă copiator, dar care pentru a fi hrănită are nevoie de un om care s-o poarte în brațe pe scări și să-i țină companie pe toată durata festinului.
Autoarea construiește intriga ca pe o plasă de păianjen ce, cu fiecare indiciu nou apărut, se întinde și atinge o plaja din ce în ce mai mare de suspecți. Singurul punct comun găsit este legătura dintre două victime care și-au petrecut copilăria în același orfelinat, unde erau recunoscuți ca făcând parte dintr-o banda ce teroriza ceilalți ocupanți minori ai orfelinatului. Una dintre cele mai abominabile și sadice fapte comise de această bandă a fost mutilarea mai multor copii cu ajutorul mușcăturii păianjenului în cauză, fapt ce le-a atras și denumirea de Banda păianjenului pustnic. Se pare că mușcătura acestui păianjen era destul de periculoasă în cazul copiilor și bătrânilor, a căror imunitate nu era suficient de puternică pentru a lupta cu necroza.
Deveniseră agresorii victime?
Oare gașca celor mușcați și mutilați în copilărie și-a împroșcat veninul în gașca păianjenului pustnic? Oare banda a făcut și altfel de victime? Oare există și alții ce urmăresc răzbunarea?
Scrierea este curată și lejeră, cu un ușor ton ironic, cu replici amuzante și oameni ce nu încetează să te surprindă și amuze. Cazul prezentat are darul să te oblige să pui în balanță faptele criminalului și într-un fel să încerci să le găsești justificare. Dinte pentru dinte și ochi pentru ochi. Pentru a înțelege bine relațiile dintre membrii echipei, seria ar trebui citită în ordinea aparițiilor deoarece se regăsesc multe trimiteri la evenimente și întâmplari ce au avut loc în trecut, ce nu influențează totuși povestea de bază.
Alte recenzii de la Fred Vargas:
