Obsesia provocată de Călărețul de aramă, primul volum al trilogiei, nu se putea opri, așa că am devorat în două zile și volumul al doilea, despre care vă voi vorbi astăzi. Tatiana și Alexander, de Paullina Simons, este o carte impresionantă, care mi-a bântuit fiecare secundă a vieții mele de cum am deschis cartea. Știm că sunt cazuri în care prima carte este extraordinar de bună, iar celelalte lasă de dorit, dar nu e cazul aici. Volumul al doilea este scris la fel de bine ca primul și captează atenția, ducând cititorul pe culmile disperării.
Este scrisă din ambele perspective: a Tatianei și a lui Alexander, iar ce este mai interesant este faptul că pe parcursul romanului facem salturi din trecut în prezent și invers, aspect care nu deranjează chiar deloc, ba chiar îi oferă o anumită dinamică cărții.
Fiecare capitol e ca o linie trasată în nisip, care, în cele din urmă, formează un impresionant desen. Datorită acestor plimbări din trecut în prezent, înțelegem mult mai bine cum au decurs lucrurile și în ce ordine. Mă bucur tare mult că Paullina Simons a abordat această tehnică; dacă toate întâmplările ar fi fost relatate în ordine cronologică și dintr-o singură perspectivă, romanul nu ar mai fi fost atât de dinamic. M-a bucurat tare mult că a prins glas și Alexander și că putem vedea lumea și prin ochii lui. Astfel, romanul este complet și bine închegat.
Nu vă voi povesti nimic legat de acțiunea cărții pentru că aș da spoilere și mai întâi trebuie citit volumul întâi. Sigur că puteți citi de pe internet ce și cum se întâmplă, dar de ce v-ați ruina singuri plăcerea lecturii? Tot ce pot să vă spun este că ambele volume sunt incredibile și merită citite.
Există și volumul al treilea (dar nu e tradus în limba română), însă momentan nu simt nevoia să îl citesc. Am găsit câteva detalii referitoare la acțiunea prezentată în el și nu simt nevoia să îl citesc. Momentan, sunt satisfăcută de cum au evoluat lucrurile în aceste două volume. După ce am dat și ultima pagină din Tatiana și Alexander, am simțit o oarecare ușurare. De mai bine de o săptămână nu dorm cum trebuie; îmi stă gândul doar la ei. Sigur mă vor tortura în continuare, dar măcar știu care le e soarta și e un sentiment tare eliberator. Așadar, am decis, mă opresc aici deocamdată, însă aștept cu mare speranță un mini-serial. Ar fi grozav să îi vedem pe Tatiana și Alexander pe marile ecrane.
Mi-am ascuns inima în fundația de ciment a existenței mele, dar când îmi ating pieptul, o simt cum se despică, sângerândă, sub atingerile-mi fremătătoare.
Cărțile acestea sunt tratate de majoritatea oamenilor ca pe un basm. Ne este imposibil să credem că toate lucrurile astea uimitoare s-ar fi putut întâmpla vreodată, dar de ce nu? Chiar dacă scrie mare pe carte ”a love story”, romanele astea nu sunt despre o iubire banală și siropoasă, ci ilustrează într-adevăr o dragoste, dar una specială, într-un context socio-politic îngrozitor.
Am uitat să iubim cu adevărat, să îi prețuim pe oamenii pe care îi îndrăgim, să luptăm pentru ei, să avem răbdare, să facem sacrificii pentru ceea ce contează cu adevărat. Renunțăm prea ușor și nu ne mai ascultăm instinctele, vocea lăuntrică care încearcă să ne călăuzească prin viață. O privim cu stupoare și neîncredere pe Tatiana și suntem sceptici pentru că nu mai știm să prețuim puritatea și sinceritatea. Nu avem încredere în relația lor, în dragostea lor puternică care depășește orice bariere pentru că nu am învățat doar să renunțăm și să înlocuim obiectele din viața noastră, ci și oamenii care ne înconjoară și o facem mult prea ușor. Nu mai încercăm să reparăm nimic, nu mai sudăm legăturile dintre noi, pe care le lăsăm să se deterioreze, ci le abandonăm și hoinărim aiurea prin viață, fără să înțelegem nimic din ea.
De nu te îmbeți cu visuri, pieri de deznădejde.
Romanele astea pot fi un ghid, un manual de utilizare a vieții, care să ne aducă aminte care sunt de fapt lucrurile importante din viața noastră, cum să trăim, nu doar să ne târâm existența și cum să iubim oamenii din jurul nostru. Nu e vorba doar despre o iubire și cel De-al Doilea Război Mondial. Trebuie să trecem de aparențe și să privim lucrurile în adevărata lor esență: avem de-a face cu durere, multă durere, sacrificii, decizii care salvează sau nu vieți, alegeri și o realitate afișată fățiș. Cărțile astea nu ne menajează, nu ne ascund detalii dureroase și oribile doar pentru a ne simți bine; cărțile astea te împroașcă cu adevăr și culmea este că nu vei simți nicicând nevoia să renunți, ci mereu vei vrea mai mult, oricât de tare te va durea sufletul.
Mă implic foarte mult în tot ce citesc, dar cărțile astea au fost altfel. M-au înghițit cu totul și mi-au dat peste cap toți senzorii adormiți, care acum fac o zarvă îngrozitoare în sufletul meu. Cărțile astea m-au pus față în față cu propria persoană și m-au lăsat cu o grămadă de întrebări la care trebuie să răspund și multe imagini pe care nu știu cum să le mai ascund prin pliurile sufletului meu. Veți înțelege tot ce am scris eu aici după ce veți parcurge romanele. Veți înțelege toate astea și multe altele, pe care cuvintele nu mă ajută să le exprim.
Trăiește de parcă ai avea credință și credință ți se va da!
Alte recenzii de la Paullina Simons:
