Recenzie „Te doresc” de Federico Moccia

de | mart. 4, 2020 | Beletristică, Dragoste, Recenzii cărți

,,Te doresc’’ reprezintă continuarea bestsellerului ,,Trei metri deasupra cerului’’, scrisă de Federico Moccia. De data aceasta, protagoniștii acestei cărți sunt Step și Gin. Întors de la New York după doi ani, Step simte că nu își găsește locul în orașul pe care odinioară îl străbătea cu motocicleta în lung și lat.

Totul îi aduce aminte de relația sa cu Babi și cât de mult a suferit după ce s-au despărțit. Însă știe că acest capitol s-a încheiat și că trebuie să își construiască o nouă viață alături de familia sa. Și alături de Gin. O fată care apare în mod neașteptat în viața sa și care este total opusă lui Babi.

Dacă în primul volum autorul a preferat să se axeze în întregime pe relația dintre Step și Babi, în acest volum descoperim povestea de dragoste dintre Step și Gin, reconectarea lui Step cu familia sa și viața familiei lui Babi după toată această furtună care a reprezentat relația dintre Step și Babi.

Această prezentare m-a ajutat să înțeleg mai bine personajele și comportamentul acestora, iar lectura a fost foarte placută, dovadă stând faptul că am terminat de citit cartea în foarte scurt timp. Un alt lucru pe care l-am observat și apreciat, a fost faptul că autorul a introdus la începutul fiecărui capitol un citat reprezentativ pentru capitolul respectiv. Un mic rezumat al sentimentelor și trăirilor.

Percepția asupra personajelor s-a schimbat deoarece în acest volum au fost prezentate dintr-o altă perspectivă și mai în profunzime. Am descoperit un Step mai matur și mai înțelept. Un om pentru care cursele cu motocicleta, luptele pentru supremație și petrecerile sălbatice alături de prietenii săi au rămas în trecut. Pe de altă parte, am descoperit că Babi este o femeie vanitoasă și influențabilă, pentru care dragostea reprezintă doar o mică parte dintr-o relație.

Gin este genul de femeie independentă, foarte sigură pe ea și pe ceea ce își dorește. Tocmai din acest motiv, aceasta nu ezită să răspundă la tachinările lui Step cu aceași monedă, sau să îi demonstreze faptul că știe să se descurce în orice situație. Își exprimă clar punctul de vedere în ceea ce privește relația lor și ce asteptări are de la Step, iar el este intrigat și atras de siguranța ei.

Însă deasupra relației lor încă planează amintirea lui Babi. În momentul în care Step o reîntâlnește, tot autocontrolul lui se sfarmă, amintirile dau năvală, iar greșeala pe care o comite îi schimbă definitiv viitorul. În final, este pus în fața unei alegeri. Alegere care este reprezentată foarte bine, din punctul meu de vedere, prin acest citat: Acum nu mai am îndoieli. Nu mai am remușcări, nu mai am păcate. Nu mai am trecut. Am numai o dorință mare de a lua totul de la început. Și de a fi fericit. Cu tine.

Titlu: TE DORESC
Autor: Federico Moccia
An apariție : 2017
Editura: BESTSELLER MOLDOVA
Nr. Pagini: 642
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1452

Alte recenzii de la Federico Moccia:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Diana Cornila a fost redactor Booknation.ro și a scris 56 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Cornila aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments