De foarte mult timp am cartea asta în lista de lectură și deși nu-i un thriller de top, mi-a plăcut foarte mult ideea de la care a pornit.
O femeie divorțată, proaspăt evadată dintr-o căsnicie abuzivă, cu probleme legate de dependența de alcool și droguri în trecut, se trezește departe de casă, în fuga ei către o viață mai bună, că i-au fost răpiți copiii de persoane care ar fi trebuit să o protejeze și să o facă să se simtă în siguranță.
Îmi plac thrillere care pun la încercare puterea dragostei materne. Îmi pare că niciun gest nu e exagerat sau de nefăcut. Când vine vorba de propriii copii nu există limite, frica sau iertare. E foarte greu să te pui în pielea personajului și să te întrebi tu cum ai reacționa și ce ai face. Până unde ai merge pentru propriii copii? Până la capăt, vorba lui Ușeriu. Exact asta face și personajul din carte. Cu un bagaj emoțional ce o face să se simtă vinovată față de copii, cu un trecut tenebros în care a fost ghidată spre a-și face singură rău și îndepărtată sistematic de ei, eroina nu mai face greșelile din trecut, în ciuda presiunii la care este supusă. Nu se mai abandonează în lumea drogului și a alcoolului și alege să lupte pentru a-i recupera. Un scenariu de genul singură împotriva tuturor care mi-ar fi plăcut să fie menținut până la capăt. Apariția ajutorului nu m-a convins și, personal, aș fi renunțat la ea.
Totodată, apar acele preocupări bolnave ale unora care te oripilează, hobby-uri macabre, plăceri sadice, oameni ce nu pot fi numiți oameni, ci monștri care, dispunând de avantajul financiar, profită de disperarea altora. Bineînțeles că unora dintre personajele negative le-ai putea găsi scuze, având în vedere că oricare și-ar pune copilul pe primul loc în orice situație, dar în momentul în care încep să calce pe cadavrele altora parcă empatia se stinge și nu le mai poți aproba deciziile și acțiunile.
E o carte cu impact emoțional, care reușește să îți transmită disperarea și neputința personajului principal și care îți câștigă simpatia și susținerea. În ciuda faptului că știi de la început identitatea răpitorilor și unde sunt ascunși copiii, suspansul este menținut până la sfârșit, iar ritmul foarte bun. Este, de asemenea, foarte bine redată atmosfera din jurul mamei, respingerea și suspiciunea de care are parte femeia la orice contact pe care îl are cu cei din exterior și frustrarea pe care o resimte. Considerată vinovată, suspectată de toți ca și-a ucis copiii, se vede nevoită să se descurce singură, ceea ce nu este foarte ușor deoarece este hăituită și agresată din toate părțile.
Alte recenzii de la Haylen Beck:
