Recenzie „Pe strada Jamaica” de Samantha Young

de | mart. 20, 2020 | Recenzii cărți

 Olivia este fiica lui Mick, cea după care a plecat acesta în Pe strada Londra. Ea a crescut fără tată primii treisprezece ani din viața ei iar când a aflat de el i-a trimis o scrisoare iar acesta a renunțat la toată viața lui din Scoția, cât și la Jo, fetița căruia îi fusese ca un tată, pentru a fi alături de Liv care avea grijă de mama ei bolnavă.

Olivia și-a sacrificat toată școala și mare parte din adolescență, având grijă de mama ei care s-a îmbolnăvit de cancer și în ciuda anilor în care Liv s-a străduit să aibă grijă de ea, mama ei s-a stins din viață.

În Pe strada Londra, Cam, a reușit să îl găsească pe Mick, singura figură paternă din viața lui Jo care plecase de lângă ea la treisprezece ani. Mick s-a întors la Jo împreună cu Liv care a fost imediat primită în grupul ei de prieteni și, desigur, în iubitoarea, numeroasa și călduroasa familie Carmichael.

Liv este imediat atrasă de Nate Sawyer, prietenul lui Cameron, care pare la rândul său să simtă o atracție foarte mare față de ea. Cu toate acestea, cei doi ajung să fie prieteni foarte buni, fiind legați de pasiunea pentru jocuri și filme, acesta fiind pretextul pentru care își petrec timpul împreună mereu în apartamentul ei de pe strada Jamaica.

Deși atracția dintre ei e mare, trecutul fiecăruia este dureros, Liv este lipsită de experiență iar Nate a suferit în urma morții Alanei, iubitei sale care a murit de cancer la optsprezece ani. Amândoi au promis să stea departe de relațiile amoroase.

Deși era atrasă de Benjamin,un masterand cu care nu își găsea niciodată curajul să vorbească, Nate îi face în curând propunerea ca el să o învețe tot ce ține de relații, de la haine provocatoare, până la săruturi și chiar mai mult. Deși fiecare ședință îi tulbura pe amândoi, Nate o învață cum să sărute, să flirteze, cum să se comporte cu un bărbat, până ajunge să se culce cu el după ce ea îi propune să fie prieteni cu beneficii, timp în care ea realizează că nu se mai simte atrasă de Benjamin, ci de Nate, deși ei au promis la început că nu se vor implica emoțional.

Când Liv îi destăinuie lui Nate toate sentimentele ei, iar el amintește de angajamentul lor de a nu se implica, ea îi aruncă în față fiecare noapte în care el a rămas adormind cu ea în brațe, fiecare gest din partea lui care a reprezentat promisiunea de ceva mai mult, fiecare moment care a fisurat scutul din inima lui. Liv îi spune că el a învățat-o să aibă încredere în ea însăși iar ea merită să fie iubită, însă bântuit de fantomele trecutului, Nate dă înapoi.

Liv este îndurerată pentru că a început să îl iubească pe Nate iar suferința ei se datorează faptului că nu l-a pierdut doar pe cel pe care-l iubea, ci și pe prietenul ei cel mai bun cu care se uita la filme și cu care râdea. Jo îi spune lui Liv că și Nate suferă însă ea știe că merită mai mult, merită să fie iubită cel puțin la fel de mult cum Nate încă o iubea pe Alana. Va reuși Nate să treacă peste suferința din trecut și să își recunoască faptul că o iubește pe Liv? O alegere greșită ar putea să distrugă ceea ce se dovedește a fi cea mai mare iubire din viața lui…

Titlu: PE STRADA JAMAICA
Autor: Samantha Young
An apariție : 2013
Editura: TREI
Nr. Pagini: 387
Limba: Română
Gen Literar: Erotica
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1201

Alte recenzii de la Samantha Young:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 3 luni, 1 zi și a scris până acum 407 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments