Recenzie „Prințesa mecanică” de Cassandra Clare

de | mart. 26, 2020 | Recenzii cărți

  Tessa și Jem fac pregătirile pentru nuntă dar în fericirea lor se strecoară iar Magistrul și dă o ultimă lovitură în încercarea de a-i distruge pe nefilimi cu armata sa de Dispozitive infernale. Însă  piesa lipsă din puzzle-ul lui malefic este Tessa. Conclavul le-a întors spatele iar cei care cândva le erau prieteni, acum sunt dușmani. Fără ajutor, avându-se doar unul pe celălalt, nefilimii pun la bătaie tot ce au. Jem și Will ar face orice să o salveze pe Tessa și ar sacrifica orice.

Pentru a pune mâna pe Tessa, Mortmain lovește unde o doare cel mai tare iar curând, fiecare gram din drogul care îl mai ține în viață pe Jem și care i-a afectat grav sănătatea, este luat de către acesta. Îndurerată, Tessa știe că ea este motivul pentru care cei dragi ei suferă și începe să se gândească tot mai mult să se predea.

Cu toate acestea, dragostea lui Jem este mult prea mare și niciodată nu și-ar dori ca femeia pe care o iubește, ca viitoarea lui soție să fie pusă în pericol tocmai pentru el care și-ar da viața în orice clipă pentru ea.

Dar Tessa este capturată de doamna Black iar planul lui Axel riscă să fie dus la bun sfârșit. În lupta cu Conclavul și cu Mortmain, nefilimii de la Institutul din Londra fac planuri și încearcă să se salveze atât pe ei cât și pe toți vânătorii de umbre. Dar singuri nu pot face față tuturor greutăților care se ivesc în calea lor iar Mortmain a fost mereu inteligent și cu un pas înaintea lor.

Will își ascunde printre replicile sarcastice pline de ironii și de umor,  suferința și dragostea neîmpărtășită cu care trebuie să trăiască tot restul vieții. În plin război, sentimentele sale se dovedesc a-l pune la pământ.

Suferința lui răzbate dintre paginile cărții iar acesta riscă să piardă persoanele pe care le iubește cel mai mult: Pe Tessa, care îl iubește pe Jem cât și pe Jem, parabatai-ul său a cărui boală l-a îngenunchiat, viața sa rezumându-se nu la ani, ci la luni sau chiar mai puțin de atât. Dar Will va luptă pentru parabatai-ul său, dragostea lui depășind orice limite și punându-și în minte să nu se oprească până nu îl va salva pe cel care este mult mai mult decât un frate pentru el.

Printre scenele de dramă, de pasiune, de iubire, sunt strecurate mici evenimente care amenință să le distrugă viața. Când erau atât de aproape de a reuși, viața îi spulberă iar iar inimile lor se transformă în cioburi. Va supraviețui Tessa? Plecat în căutarea ei, Will este în stare să distrugă tot în calea lui pentru a o salva. Dar o va găsi? Iar aceștia vor putea să îl învingă pe Mortmain? Când planul lor părea fără un destin luminos, bunătatea lor este răsplătită iar îngerii par să fie de partea lor. Dar totul are un preț și oare îi va costa acesta mai mult decât au pierdut deja?

Titlu: PRINȚESA MECANICĂ
Autor: Cassandra Clare
An apariție : 2015
Editura: LEDA EDGE
Nr. Pagini: 461
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1100

Alte recenzii de la Cassandra Clare:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 7 luni, 25 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments