Volumul Despre traducere a apărut la editura Polirom, în 2005, cu traducerea și studiul introductiv realizate de Magda Jeanrenaud, și postfața de Domenico Jervolino. Cartea abordează problemele fundamentale ridicate de traducere.
Paul Ricoeur este unul dintre marii filosofi ai sec.XX ce și-a început cariera traducând. Filosoful francez a fost profesor la mai multe universități din Franța și din America de Nord. Ricoeur s-a dedicat unei filosofii de tip academic.
De ce există traducerea? Pentru că oamenii vorbesc limbi diferite. Ricoeur face trimitere la mitul lui babel – povestea biblică din care aflăm că oamenii vorbeau toți aceeași limbă și voiau să construiască un turn până la cer, însă pentru acest păcat al trufiei au fost condamnați la confuzie lingvistică, au început să vorbească limbi diferite, nu s-au mai înțeles între ei și au abandonat idea unei construcții de asemenea anvergură. Unii traducători au astăzi această nostalgie a limbii originare sau universale.
Datorită diversității limbilor există bilingvi, poligloți, traducători, translatori. Deși oamenii vorbesc limbi diferite, pot învăța si alte limbi decât cea maternă. Prin intermediul traducerilor avem acces la cărți din limbi străine (marii clasici universali: Shakespeare, Cervantes, Petrarca, Dante, Goethe, Tolstoi, Dostoievski fiind răspândiți în toate culturile).
Traducătorul întâmpină atât plăceri, cât și dificultăți în meseria sa. Ricoeur prezintă actul traducerii ca o relație între doi parteneri – ,,străinul” (opera, autorul, limba acestuia) și ,,cititorul” (destinatarul lucrării traduse). Traducătorului i se atribuie rolul de mediator. Îndatorirea sa este de a se asigura că sensul cuvintelor din limba tradusă se păstrează, însă trebuie să fie atent și la nevoile cititorului și să încerce să apropie limba de origine de a sa. Traducerea poate fi văzută ca un drum cu dublu sens, între autor și cititor.
Aflându-se în fața unui text de tradus, traducătorul este încercat de anxietatea începutului, de teama că originalul nu va fi egalat de traducere. Trebuie acceptat încă de la început că prin traducere se pierde ceva, cu alte cuvinte are loc renunțarea la idealul traducerii perfecte (,,fidelitate” contra ,,trădare” în termenii pe care îi propune Ricoeur). Antoine Berman afirmă că rezistența traducerii este prezentă în două feluri: rezistența textului de tradus și cea a limbii din care se traduce. Sarcina traducătorului este de a lucra cu cele două limbi punându-le pe același plan, astfel încât nici una din ele să nu fie în dezavantaj.
Orice text are porțiuni care par intraductibile, însă ,,[…] limbile nu sunt atât de străine unele față de altele încât să fie radical intraductibile.” În traducerea poeziei apare dificultatea de a păstra atât sensul, cât și sonoritatea întregului. Traducerile operelor filosofice pun o altă problemă: câmpurile semnatice nu se suprapun de la o limbă la alta. Ricoeur îi aduce în discuție pe Saussure, pe Hjelmslev și teoretizează asupra structuralismului.
O altă întrebare care apare în mintea traducătorului este următoarea: trebuie să traducem sensul sau cuvintele? Sesnul unui cuvânt nu derivă strict din conținut, la acesta constribuie și contextul cu toate variile sale ,,conotații”, atenționează Ricoeur. De aceea traducătorul trebuie să aibă un simț al limbii foarte bine dezvoltat pentru a identifica ceea ce autorul dorește să exprime dincolo de cuvinte, pentru a putea observa și traduce corespunzător ironiile, sarcasmul.
Traducătorul este un ,,magician” al cuvintelor, el modelează textul pentru a oferi cititorului o variantă cât mai aproape de idealul perfecțiunii.
Nu sperați că în această carte veți afla ,,o rețetă” a traducerii. Traducerea nu se rezumă la o tehnică. Ține de simțul traducătorului, se bazează pe cultura sa, necesită străduință, atenție. Obiectivul traducătorului este de a tinde spre idealul traducerii, neexistent de altfel, însă acceptat în mod subiectiv.
Alte recenzii de la Paul Ricoeur:
