Ce e Institutul? Pentru unii absolut nimic, deoarece puțini știu de existența lui. Dar pentru anumiți copii, mai speciali, e iadul pe pământ. E locul în care li se ia tot, locul care îi transformă în legume. Metodele rudimentare și brutale pe care le aplică, experimentele la care sunt supuși copiii sunt în genul celor din Zbor deasupra unui cuib de cuci. Institutul este un edificiu strict secret, ce are pe statul de plată foști militari, al cărui scop este de a proteja umanitatea anticipând anumite tragedii cu ajutorul clarviziunii și acționând pentru a le opri. Pentru a realiza astfel de lucruri au nevoia de puterea mintală a acestor copii. Capacitățile lor telepatice sau telekinetice reprezintă interesul savanților din Institut.
Deși e dureroasă, e în același timp și interesantă perspectiva, deoarece urmărim povestea prin ochii unor copii abuzați. Copii răpiti în miezul nopții din propriile paturi cărora nu li se spune nimic și se trezesc față în fața cu niște monștri cu chip de oameni. Copiii par slabi și ușor de manevrat, ceea ce e absolut firesc, deoarece în ciuda talentelor lor speciale, sunt doar niște copii cărora le e dor de acasă și de părinți. Luke este personajul principal. Cu ce e el diferit față de ceilalți copii? Nici măcar nu este printre cei mai puternici la abilități extrasenzoriale, dar Luke este dotat cu o inteligență peste medie. De fapt, este atât de deștept încât a luat bacul la 12 ani și a fost admis deja la două universități de renume. Asta nu înseamnă că nu e dezorientat și speriat de situație. Dar curajul nu înseamnă că nu ți-e frică. Curajul înseamnă să–ți depășești frica.
E interesantă schimbarea suferită de cei care lucrează în Institut. Foști militari în marea lor majoritate, oameni care și-au pierdut umanitatea și privesc abuzurile asupra copiilor fără niciun fel de mustrare de conștiință. Pentru ei, e un job ca oricare altul, este rutină. Nu privesc copiii ca pe niște ființe umane, sunt doar cobai, subiecți pe care-și experimentează teoriile. Munca lor este mult mai importantă decât durerea sau moartea subiecților lor.
Abuzați, maltratați, mințiți, speriați, prieteniile pe care reușesc să le lege în condiții oribile sunt deosebite. Și, deși unii sunt foarte mici, reușesc să înțeleagă că doar împreună pot fi o forță redutabilă. Doar împreună pot desființa Institutul, asumandu-și riscuri și sacrificii. Întrebarea care rămâne e: merită să sacrifici câțiva pentru siguranța majorității? Ce e de preferat a alege? Un rău mic sau un viitor incert?
Părerea mea e exprimată perfect de un citat al lui Dostoievski:
Există oare vreo justificare a păcii, a fericirii noastre și chiar a armoniei eterne, dacă în numele lor, pentru un fundament mai solid, se va vărsa fie și cea mai mică lacrimă a unui copil nevinovat? Lacrima aceasta nu justifică nici un progres, nici o revoluție. Nici un război. Ea mereu va cântări mai mult. Doar o mică lacrimă…
Povestea este înfiorătoare, poate un pic dusă spre absurd la sfârșit, dar foarte captivantă și antrenantă. King își reconfirmă statutul de maestru al suspansului.
Dacă vor reuși copiii să se salveze și cum, aflați singuri. Eu o recomand cu mare drag.
