Am revenit cu noutăți. Astăzi vă dezvălui puțin din personalitatea și destinul scris al Norei. Razele calde ale soarelui încă mă îmbrățișează în balcon. Sper că va fi o toamnă lungă și caldă.
Din colecția „Dragostea, arză-o-ar focul!” v-am povestit până acum despre „Paula, împlinire târzie”,„Vanda, între dorință și rațiune”, “Catia, gustul amar al trădării”, iar acum răsfoim file din “Nora, în căutarea identității”.
Cartea cuprinde 12 capitole în care predomină monologul. Astfel, suntem martorii sincerității din spatele gândurilor personajelor.
O femeie în floarea tinereții, Nora înflorește în interior dorința de a se descoperi, de a înțelege viața și care este rolul ei. Mi-au plăcut onestitatea, transparența și armonia dintre ceea ce își dorea și modul în care acționa. Demonul ei interior care îi trezește de multe ori furtuni în suflet este amăgirea că își poate umple golul sufletesc cunoscând tot mai mulți bărbați, pe care îi părăsește fără empatie, după o vreme.
“Caut, caut ceva ce nu știu cum, și nici unde să mai caut. Poate că el, cu mâinile pe vioară, a deschis ascunzișul din sufletul meu, a deschis drumul spre dorința ascunsă, care mocnește demult și nu știu cui să dau focul dragostei pasionale. Am o viață în care lipsesc două lucruri fundamentale: dragostea profundă și culoarea.” (pag. 52)
În drumul așternut pe care îl parcurge comite și erori. Destinul sau puterea Divină o ajută să își dea seama de consecințele faptelor ei. Începe să își pună mai multe semene de întrebare, să își descopere mai profund sensul ei, adevărata esență care îi poate readuce armonia sufletească.
Nora este o femeie inteligentă care știe să își pună calitățile feminine în valoare. Cu anii, ea capătă o înțelepciune care o ajută să ia decizii în favoarea sufletului și mai puțin a trupului.
Își va găsi ea liniștea lângă un bărbat care o va iubi până la final sau va descoperi altă metodă de a se simți iubită? ☺
“Respir ușor, mai trag o gură de aer de parcă ar fi trebuit să mă scufund cu el cu tot în adâncul mării, și acolo să ne sărutăm. Închid ochii, ca să mă pierd de tot, mă apropii, eu, el așteaptă, ajung, simt ceva care-mi furnică buzele, abia le atingem, le lăsăm să se cunoască altfel decât la primul sărut.” (pag. 112)
Scenele erotice descrise savuros în romanele trecute devin, aici, erotism în gând: fantezii, scenarii, visuri de împlinire amoroasă cu persoanele pe care viața le pune în calea destinului eroinei.
Femeile romanelor Marei Popescu-Vasilca au o putere impresionantă de a se reinventa, de a-și menține constant flacăra speranței aprinsă, de a se reîndrăgosti de dragoste.
După cum afirmă și autoarea, Paula, Vanda, Nora, Catia sau oricare alt nume… poți să fii chiar tu, cititoarea acestor suflete aruncate în prăpastia tristeții, care se înalță prin speranța în profunzimea iubirii. Dar unii nu știu că viețile lor sunt demne de subiecte de roman.
Încet, încet cad picături de ploaie, noi înaintăm strânși, lipiți, în tăcere, le simțim pe brațe, pe umeri, se scurg spre suflet. Sunt ca niște mângâieri pe ochi și pe buzele noastre care așteaptă să rostească cuvinte, vântul din noi să le ridice, spre dorință, curaj și forță. (pag. 265)
M-am regăsit puțin în fiecare din cele patru femei. Am fost alături de ele pe drumul lor până am ajuns, în final, să mă simt și eu o eroină. Am rămas, la final, cu o curiozitate pentru viață, iubire, destin, indiferent de circumstanțele și provocările care îmi vor veni în cale.
Vă recomand să gustați și voi din dulceața frumuseții pe care autoarea a presărat-o în fiecare din cele patru romane. Vi le recomand în următoarea ordine: „Paula, împlinire târzie”,„Vanda, între dorință și rațiune”, “Catia, gustul amar al trădării”, “Nora, în căutarea identității”.
Vă îmbrățișez cu dragoste.
Iubiți și iubiți-vă frumos!
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE librariaizvorulcuvantului.ro
Alte recenzii de la Mara Popescu-Vasilca:
