Recenzie „Slam. Din dragoste pentru Layken” de Colleen Hoover

de | oct. 4, 2020 | Beletristică, Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Am descoperit-o pe Colleen Hoover prin intermediul cărții Totul se termină cu noi, iar de atunci este printre autoarele mele preferate. Stilul ei te face să simți că trăiești alături de personaje și să râzi sau să plângi odată cu ele. Slam. Din dragoste pentru Layken este o carte care m-a impresionat profund. Este printre cele mai emoționante cărți pe care le-am citit.

Layken Cohen este o tânără de optsprezece ani care a trăit o dramă cumplită. Tatăl ei a murit cu șase luni în urmă, iar ea a rămas cu mama și cu fratele ei mai mic, Kel. Cei trei se mută în altă parte a țării pentru că mama lor a găsit un serviciu mai bine plătit. Cel puțin, acesta este pretextul pe care îl servește copiilor.

Pe de o parte, este adevărat, însă vor afla mai târziu care este celălalt motiv. 

Vecinii lor frați îi ajută cu mutarea și se împrietenesc instant. Will, un tânăr chipeș în vârstă de 21 de ani, și fratele lui mai mic, Caulder, de vârstă cu Kel. Layken este atrasă imediat de Will, iar sentimentul este reciproc. Se simt perfect unul în compania celuilalt și nimic nu pare să stea în calea unei viitoare relații.

Regretele sunt neproductive. Înseamnă să te uiți înapoi, la un trecut pe care nu-l mai poți schimba. Să ai îndoieli în privința unor lucruri atunci când se întâmplă poate preveni un viitor regret.

Will o invită pe Layken la clubul unde se recită poezie slam, de care el este foarte pasionat. Fata este cucerită imediat de poezia inedită, apoi descoperă că ea și vecinul ei aveau o soartă asemănătoare. El și-a pierdut ambii părinți într-un accident și este nevoit să-și crească fratele de unul singur.

Poezia slam devine, astfel, un fel de a-și exprima sentimentele unul față de celălalt cu ajutorul artei. Fiecare capitol începe cu versuri ale melodiilor trupei The Avett Brothers, pe care amândoi o iubesc.

Prima zi de liceu este un adevărat șoc pentru amândoi. 

Din nefericire, niciunul dintre ei nu a știut cu ce se ocupă celălalt. Iar circumstanțele în care află sunt cel puțin neplăcute. Will este profesor de engleză chiar la liceul unde studiază Layken! Din acest moment, amândoi își dau seama că o relație este imposibilă și că trebuie să uite de sentimentele pe care le au. Will este tutorele fratelui său, așa că nu poate să-și pună serviciul în pericol.

Astfel, cei doi încearcă să se poarte ca niște străini, chiar dacă este mai greu decât își imaginau. Layken se împrietenește cu câțiva colegi de la liceu și își menține mintea ocupată, însă nu-l poate uita pe Will. Dacă pierderea tatălui și relația pe care nu o poate avea cu vecinul ei nu erau suficiente pentru Layken, o altă veste îi zguduie lumea din temelii. Viața i-a dat numai lovituri în ultimele luni, însă Layken trebuie să găsească curajul de a merge mai departe.

Nu moartea e cea care te-a lovit, Layken. Viața te-a lovit. Viața se întâmplă.

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Layken, iar fiecare personaj este bine conturat. Colleen Hoover are un adevărat talent la a explora tainele sufletului omenesc și de a face cititorul să empatizeze cu personajele. Povestea este, în același timp, tristă și frumoasă, tulburătoare și plină de speranță.

Eroina noastră învață că există lumină chiar și după întunericul ce pare că nu se mai termină. Dacă va lupta pentru iubirea ei și pentru viața plină de greutăți ce o așteaptă, veți afla numai citind acest roman tulburător despre iubire și speranță, despre alegeri și consecințele lor.

Titlu: SLAM. DIN DRAGOSTE PENTRU LAYKEN
Autor: Colleen Hoover
An apariție : 2018
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 272
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2194

Alte recenzii de la Colleen Hoover:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Stănărîngă a fost redactor Booknation.ro și a scris 126 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Stănărîngă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments