Recenzie „Peste cinci ani” de Rebecca Serle

de | dec. 7, 2020 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Nu am citit foarte multe cărți care au prietenia ca subiect principal, însă cele care mi-au trecut prin mână au fost de-a dreptul remarcabile. Peste cinci ani este singura carte de Rebecca Serle pe care am citit-o și a meritat, cu siguranță. Se citește ușor și te emoționează profund. În cele 240 de pagini este relatată o poveste tulburătoare, dar atât de întâlnită în această lume, din păcate. 

Dannie este o avocată de succes într-o corporație din New York și are totul pus la punct, fie că vorbim despre viața personală sau carieră. Adoră să planifice totul în detaliu și știe exact cum va arăta viața ei în viitor.

„Mi-am planificat toată viața în așa fel încât nimeni să nu poată apărea la ușa mea să distrugă totul? Probabil. Dar nu prea mai am ce să fac acum. Sunt cine sunt.”

Unde te vezi peste cinci ani?

O întrebare la care mulți dintre noi nu știm să răspundem. O întrebare ce ne pune în dificultate, indiferent de contextul în care ne este adresată. În schimb, Dannie adoră această întrebare și cunoaște răspunsul. După cum am menționat, spontaneitatea nu există în viața ei și are totul planificat. Întrebările de acest gen sunt o nimica toată pentru oameni ca Dannie.

Dannie știe exact unde va lucra peste cinci ani – la firma unde va susține un interviu. Știe că va fi căsătorită cu iubitul ei, David. Știe până și faptul că acesta o va cere în căsătorie. Nimic nu este spontan în jurul ei. Singura excepție este Bella, prietena ei din copilărie, care este total opusul lui Dannie.

Bella face doar ce îi place, este o artistă și duce un stil de viață boem. Preferă să trăiască clipa și să se bucure de micile plăceri ale vieții. Cele două se cunosc de când erau mici și au fost întotdeauna apropiate, ca două surori. Diferențele dintre ele nu le-au oprit din a fi cele mai bune prietene. Dannie este „protectoarea” Bellei. Bella este acel strop de spontaneitate de care Dannie are atâta nevoie, chiar dacă nu știe.

„Uneori mă gândesc că, deși suntem mature, pare greu de admis că trebuie să ne descurcăm cu o istorie comună atât de îndelungată. (…) Bătrânețea noastră o să fie teribilă.”

Un singur vis îi schimbă viața lui Dannie…

Așa cum a prevăzut, David a cerut-o în căsătorie la restaurantul lor preferat și Dannie este sigură că vor fi împreună pentru totdeauna. După ce au ajuns acasă, Dannie adoarme fără să vrea și are un vis cu totul neobișnuit. Se află în patul și apartamentul altcuiva, nu mai are inelul de logodnă de la David pe deget și nu știe cum a ajuns aici.

„Uneori se întâmplă lucruri inexplicabile.”

Și asta nu e tot! Un bărbat străin o întâmpină, pe care nu l-a mai văzut niciodată în realitate. Dannie se simte atrasă de el și toate senzațiile din vis par cât se poate de reale. Felul în care este descris acest moment îl face chiar și pe cititor să creadă că e real. Dannie se trezește în prezent și realizează că totul a fost doar un vis. Problema este că se gândește doar la acest vis, care îi schimbă percepția asupra propriei vieți.

Inevitabilul se întâmplă peste patru ani și jumătate, atunci când îl întâlnește pe bărbatul din vis. Doar că este iubitul Bellei și chiar par fericiți împreună. Deși pare că povestea este una de dragoste, tema principală este prietenia. Bellei i se întâmplă ceva foarte grav și nu poate face nimic. Prietenia ei cu Dannie este afectată, iar evenimentele ce urmează sunt un mare plot twist pentru cititor.

Nu încerca să fugi de destin

Dannie nu vrea să accepte că acel vis ar putea deveni realitate. Prin urmare, alege să facă tot ce-i stă în putință pentru ca lucrurile să se desfășoare altfel. Își pune întrebări despre viață și despre logodna cu David. După aproape cinci ani, ei tot nu s-au căsătorit. Dannie este convinsă că amândoi au fost ocupați cu joburile și că nu au avut timp. Însă amândoi știu că motivul este altul.

Rebecca Serle are un stil destul de plăcut de a scrie. Cartea se citește ușor și nu te pune în dificultate. Mi-ar fi plăcut ca unele lucruri să nu se desfășoare atât de repede. Am simțit că acțiunea a fost puțin grăbită spre final, însă acesta nu este un minus peste care nu se poate trece. Dannie este un personaj foarte bine construit, iar viața i se schimbă total din cauza unui vis…sau a unei premoniții.

Mi-a plăcut contrastul dintre Dannie și Bella. Deși sunt la poli opuși, prietenia lor funcționează tocmai din această cauză. Dannie are nevoie de Bella ca să o scoată din zona de confort. Bella are nevoie de Dannie ca să aibă un echilibru în viața ei. Cartea debutează într-o notă optimistă, dar rămâne de văzut cât se menține această atmosferă. Prietenii adevărați sunt mereu acolo pentru tine, iar acesta este principiul după care se ghidează personajele.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: PESTE CINCI ANI
Autor: Rebecca Serle
An apariție : 2020
Editura: NEMIRA
Nr. Pagini: 240
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2449

Alte recenzii de la Rebecca Serle :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Stănărîngă a fost redactor Booknation.ro și a scris 126 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Stănărîngă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments