Recenzie ”Moderarea inegalităților de venit” de Ionut Jianu

de | dec. 14, 2020 | Recenzii cărți

Bună, iubiți cititori

Cum stați cu economiile pentru luna cadourilor? Aveți și buzunar de dat sau doar de primit? ☺ Cu siguranță, răspunsul depinde de poziția dumneavoastră socială, ceea ce ne face să reflectăm asupra inegalității veniturilor. 

În recenzia de astăzi vorbim despre venituri, Moderarea inegalităților de venit scrisă Ionut Jianu. 

Cartea a fost publicată în 2020 la Editura Economică și are 240 de pagini. Conține o bibliografie amplă care întărește credibilitatea informațiilor prezentate. Exprimarea, deși conține termeni specifici, este clară și ușor de urmărit. Mi-a plăcut faptul că teoria a inclus și partea în care concluziile au fost demonstrate statistic / cantitativ.

Ionuț Jianu a studiat la Academia de Studii Economice din Bucureşti – Facultatea de Economie, Specializarea: Economie şi comunicare economică în afaceri, unde a terminat cu media 9,83. A urmat Programul de masterat Economie Europeană, unde a obținut nota 10,00 la disertație, apoi  a absolvit programul de studii doctorale tot în domeniul Economiei. Cartea Moderarea inegalităților de venit se bazează pe conceptele examinate în cadrul tezei de doctorat.

A efectuat un  stagiu de practică la Institutul de Economie Mondială, apoi a fost consilier în Guvernul României, după care a ocupat poziția de expert la Ministerul Finanțelor Publice, în prezent desfășurând această activitate, în paralel cu funcția de didactică de asistent univ. dr.

Din activitatea pe care a desfășurat-o până acum și felul în care a fost scrisă cartea cu atenție, implicare, devotament, se evidențiază faptul că Economia nu este doar domeniul studiat, ci o pasiune. În această perioadă în care suntem bombardați cu informații, e tot mai greu să ne focusăm pe un singur lucru, să fim devotați unui singur domeniu. Citeam, recent, un studiu că e din ce în ce mai dificil pentru angajatori să mențină angajații o perioadă lungă de timp, pentru că aceștia își schimbă cu tot mai multă ușurință locul de muncă. Dedicarea lui Ionuț Jianu pentru domeniul care îl pasionează, îl poziționează automat ca expert și exemplu de urmat. Avem tot mai mulți păreriști și tot mai puțini oameni de calitate care studiază cu seriozitate pentru a fi profesioniști.

Iar dacă v-ați gândit că este doar o carte cu termeni economici, vă las mai jos o surpriză despre fericire:

“Fericirea ar trebui să fie scopul vieții omului, care este atât supremă (există un bun/scop suprem tuturor celorlalte bunuri/obiective), cât și autosuficientă (există un prag de saturație, care este atins, în general, în momentul îndeplinirii obiectivului suprem).” (pag. 129)

Cartea analizează și strategii de moderare a inegalităților, prin teorie și practică. Cred că este recomandată celor care au cunoștințe deja în domeniul economiei, pentru aprofundare, dar poate fi o lectură interesantă și pentru o persoană care vrea să cunoască și să înțeleagă cum funcționează acest domeniu. În esență, autorul stabilește o legătură directă între calitatea regulilor (instituțiilor) existente la nivelul unei economii (fie că ne referim la legislație, fie că ne referim la alte reguli informale) și inegalitatea veniturilor, constatând că acest dezechilibru este mult mai dinamic și reprezintă o problemă mult mai ridicată în statele în care guvernele naționale nu reușesc să promoveze un cadru instituțional incluziv, care să furnizeze oportunități pentru o mare parte din populație. Pe plan intern, rezultatul poate fi intuit cu ușurință. România se încadrează în categoria statelor cu instituții extractive, în care guvernele nu au reușit să promoveze reguli echitabile pentru toți cetățenii ei, ceea ce a condus și la dimensiuni mai ridicate ale inegalității veniturilor. 

“În primul rând, inegalitatea în implementarea reformelor poate favoriza persistența/apariția elitelor care beneficiază de munca albinelor. În cazul în care tranziția a intervenit inegal în diferite domenii de reformă, acest proces a permis explozia profiturilor în aceste zone, ceea ce a impulsionat inegalitatea dintre venituri.” (pag. 96)

De-a lungul timpului a mai publicat articole și lucrări specifice domeniului studiat, dintre care amintesc: articolul „The impact of financial risks on economic growth in EU-15” în numărul I (610) / 2017 al revistei Theoretical and Applied Economics, „The impact of private sector credit on income inequalities in European Union (15 member states)” în numărul II (611) / 2017 al revistei Theoretical and Applied Economics, „The impact of government health and education expenditure on income inequality in European Union” în cadrul conferinței „International Finance and Banking Conference FI BA 2018”, ulterior, aceasta fiind publicată în volumul special dedicat conferinței, publicat în revista Theoretical and Applied Economics, „The Relationship Between the Economic and Financial Crises and Unemployment Rate in the European Union: How Institutions Affected Their Linkage?” în Journal of Eastern Europe Research in Business and Economics (ID articol: 403548), dar și „The implications of institutional specificities on the income inequalities drivers in European Union” în numărul 2 (volumul 53) /2019 al revistei Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research. 

Dacă vreți să mai citiți și ceva pragmatic sau poate sunteți cunoscători și vreți să fiți la curent cu informațiile este o carte ideală pentru aprofundare. Sau, dacă tot e luna cadourilor, o puteți dărui unui pasionat și de venituri, nu doar de cheltuit pe daruri. ☺ 

Vă îmbrățișez cu aromă de brad și respect că sunteți alături de noi de atâția ani.

Să ne rescriem și citim cu bine!

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Emag

Titlu: Moderarea Inegalităților De Venit
Autor: Ionut Jianu
An apariție : 2020
Editura: EDITURA ECONOMICĂ
Nr. Pagini: 240
Limba: Română
Gen Literar: Business, economie, finante
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2370

Alte recenzii de la Ionut Jianu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Emanuela Istrate a fost redactor Booknation.ro și a scris 799 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Emanuela Istrate aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments