Nu voi mai vedea lumea niciodată este titlul unei cărți de memorii ale unui scriitor și jurnalist contemporan turc închis din motive politice. Este vorba despre Ahmet Altan, autor a zece romane și opt cărți de eseuri și jurnalist apreciat. A fost judecat de peste 100 de ori din considerente politice. În 2016 a fost condamnat la închisoare pe viață pentru că ar fi transmis mesaje subliminale în perioada în care lovitura de stat din Turcia a eșuat.
Ceea ce impresionează prima dată la această carte este că textele care o formează, un fel de eseuri, au fost scrise chiar în închisoare. Ele au fost luate prin secret de la autor pentru a putea fi publicate și, deși au apărut în toată lumea, în Turcia sunt în continuare interzise.
Volumul cuprinde 19 capitole despre ideile și emoțiile scriitorului închis, având numeroase referințe culturale și reflecții despre literatură, artă și religie. Altan este conștient că, fiind condamnat la închisoare pentru tot restul vieții sale, nu va mai vedea lumea niciodată și lasă, de dincolo de gratii, un testament impresionant despre ce înseamnă să fii scriitor, despre cum e să fii condamnat, despre corupția justiției și a politicului și despre cum se manifestă oamenii în cele mai dificile situații. De asemenea, relatează cu lux de amănunțe cum a fost arestat, percheziția care i s-a făcut, vizitele la doctor în calitate de inculpat, cum a avut loc procesul (pe mine personal m-a revoltat atitudinea judecătorilor incredibil de nepăsători). Mai mult, analizează oamenii și le descrie comportamentele, închisoare scoțând la iveală multe trăsături de caracter poate până atunci ascunse.
Altan scrie, trebuie menționat, pentru că scrisul și imaginația sunt singurele lui refugii, singurele lui călătorii în acea celulă sobră. Dacă atunci când era copil scrisul era o minunată evaziune din cotidian, acum a ajuns singura cale de supraviețuire în mijlocul calvarului.
Ceea ce este extraordinar însă la această carte e surprinzătorul ton optimist pe care autorul și-l păstrează pe tot parcursul textelor. Nu se lamentează de nedreptățile suferite, de condițiile grele, ci găsește un sens în suferința sa și, implicit, ajută cititorul să găsească un sens în suferința lui, căci fiecare dintre noi are o suferință, deși, evident, poate nu e comparabilă cu suferința închisorii. De aceea, deși este bazată pe o experiență oribilă, această carte de eseuri scrise în închisoare sunt un adevărat manual de supraviețuire în situații limită, o încurajare în suferință care vine tocmai de la cel care are mai multă nevoie de ea. Cred că e impresionant să poți fi în închisoare și, cu toate acestea, tu să fii cel care-i încurajează pe cei care trăiesc liberi.
Nu voi mai vedea lumea niciodată e o carte despre suferință care, paradoxal, îți transmite optimism. Și, evident, e mult mai mult decât atât, trecând ușor printr-o varietate de idei despre cele mai diverse subiecte: sensul suferinței, artă, știință, religie, justiție, nedreptate, politic.
Alte recenzii de la Ahmet Altan:
