Cartea aceasta chiar m-a acaparat, cu slavonismul labirintic al unui mister desfășurat într-un crescendo strangulator care își rulează tânguitor lăuntricul pârjolitor.
Romanul ” Balena albastră” este de către scrisă de către Sebastian Lăzăroiu într-un bucolic ortodoxism chiliric în care misticismul șic realitatea se contopesc cu malițiozitatea unor bulversante personaje, care de care mai vulcanice și mai penetrante, proliferând trăiri geometrizante sau cuneiforme, care ies din șablonardismul existenței printr-o intempestivă înaripare a puterii manipulării care, cel puțin din punctul meu de vedere, este cea mai periculoasă armă a omenirii.
Manipularea, practicată ca forță a superiorității, atribut al oamenilor superinteligenți, este pilonul pe care se sprijină întregul conținut al cărții. O forță care zugrăvește destinele oamenilor, coborându-le în suflete bezna neîncrederii și conștientizarea micimii, acea conștientizare a costelivei insignifianțe individuale în fața corozivelor sinistroze care doboară suflete de-a valma, ca într-un vijelios joc de bowling practicat de mâna nevăzută a destinului, un concept încă ținut în viață de nenumăratele noastre superstiții, legende, basme și spaime otrăvitoare pe care le purtăm pretutindeni cu noi în suflet ca pe o diferențiere între omul obișnuit și cel însemnat.
Astfel că la un moment dat însăși personajul principal se transformă în Balena Albastră, ca și cum am fi capabili să devenim la un moment dat un astfel de personaj, poate că unii dintre noi deja suntem.
Jocul acesta, inventat în Rusia, care a dus la sinuciderea a peste 200 de persoane, ne demonstrează, odată în plus, dacă într-adevăr mai era necesar, slăbiciunea minții umane, naivitatea și tristețea gloatei care încă mai caută izbăvirea pretutindeni, atât în lumină cât și în beznă.
Manipularea ca formă de război purtat din umbră naște în ”Balena alabstră” o năucitoare poveste care pătrunde în toate cotloanele existențialismului cu o disproporționată forță, garantată de letargie, dar mai ales de orgolioasa încredere în sine.
Finalul cărții este răsunător, halucinant și aproape neverosimil, ca o măiastră lovitură de spadă aplicată fix la țintă.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Sebastian Lăzăroiu:
