Recenzie „N-are stofă de iubit” de Penelope Ward

de | mart. 30, 2021 | Dragoste, Recenzii cărți, Romantism

Pentru cititori, începutul unui nou an înseamnă perioada în care editurile încep să anunțe ce cărți și-au propus să traducă și să publice în viitorul apropiat. Prin februarie am aflat că N-are stofă de iubit de Penelope Ward urmează să se traducă, iar pe 25 martie a avut loc lansarea sa oficială din România. Prezentarea cărții părea foarte promițătoare, fapt care m-a determinat ca, de la prima oră a dimineții, să mă înarmez cu multă răbdare și un ceai fierbinte împotriva frigului, iar apoi să pornesc într-o mică călătorie pentru a îmi achiziționa un exemplar. Norocul a fost de partea mea, iar la primul chioșc la care am întrebat, vânzătoarea mi-a zâmbit și mi-a oferit cartea. Câteva ore mai târziu de la acel moment, deja stau în fața laptopului și mă gândesc cum să dezvolt impresiile pe care mi le-am format pe parcursul lecturii. Nu pot să pretind că ideea cărții e foarte originală, aceasta având mici asemănări cu alte două romane destul de cunoscute de către cititorii de la noi și anume, Bocănilă de Alice Clayton și Ugly love. Despre fața urâtă a iubirii de Colleen Hoover. La început, m-a deranjat puțin acest aspect, dar după, am încercat doar să mă bucur de lectură.

N-are stofă de iubit ne prezintă povestea de viață a lui Carys, o tânără mămică de doar 24 de ani care încearcă să se obișnuiască cu noul său rol. Înainte de a-i împărtăși vestea că urmează să aducă pe lume un suflețel nevinovat, Charles, iubitul ei, a părăsit-o și s-a întors la fosta sa soție. Acesta nu dorește să aibă vreun contact cu fiica sa și doar îi trimite o sumă modică de bani din când în când, de parcă, în felul acesta ar reuși să compenseze liniuța din dreptul tatălui în certificatul de naștere a lui Sunny. Carys era o balerină foarte talentată, dar a suferit un accident oribil care îi frânge aripile și o forțează să își reevalueze viața, să o ia pe un drum nou. Mă așteptam să cedeze, dar nu. Este puternică, are un suflet frumos și face față cu brio fiecărei încercări la care este supusă.

Celălalt protagonist al cărții este Deacon, vecinul și cauza multor dintre nopțile albe avute de Carys. Și nu, nu e ceea ce vă gândiți. Dintr-o pură întâmplare s-a nimerit ca paturile celor doi să fie situate de o parte și alta a peretelui ce le separă apartamentele. Deacon e un burlac foarte atrăgător, se pricepe la flirt și are vorbele la el, iar patul său a întâlnit mai multe femei decât cerșafuri curate. Într-o zi, cei doi se întâlnesc accidental pe hol și Carys decide că e timpul să își înfrunte vecinul și să îi spună că o deranjează. Într-adevăr, a fost o discuție puțin stânjenitoare, dar și amuzantă datorită micilor intervenții ale unei vecine. Mă așteptam ca Deacon să o evite și să se comporte ca un snob, dar el e foarte simpatic și s-a oferit să îi facă cinste cu o cafea de la Starbucks pentru a se revanșa. Din acea clipă, cei doi încep să pună bazele unei frumoase prietenii. De asemenea, se pare că Sunny are gusturi bune la bărbați de mică, ea atașându-se imediat de Deacon. Săptămânile trec, legătura dintre protagoniști devine din ce în ce mai strânsă, fiecare dintre ei devenind un sprijin pentru celălalt. Totuși, atracția sexuală dintre cei doi crește și ea, iar Deacon și Carys trebuie să decidă dacă merită să își strice prietenia pentru o relație care e posibil să eșueze în orice moment și să nu aibă niciun viitor.

Un mic detaliu pe care l-am omis, dar îl menționez acum, este faptul că Sunny e o fetiță superbă și frumoasă, dar din păcate, suferă de sindromul Drawn. Mi-a plăcut că autoarea nu a încercat să pună accentul doar pe iubire și erotism. Într-un fel, am simțit că dorește să transmită cititorilor săi că și cei ce suferă de aces sindrom sunt oameni și nu trebuie să îi privim diferit. Sunt la fel de normali ca și restul, doar că fac anumite lucruri cu puțină întârziere față de noi.

N-are stofă de iubit e o poveste erotică, un clișeu romantic de care chiar aveam nevoie după o perioadă plină de cărți fantasy. După cum am menționat puțin mai sus, are elemente comune cu alte povești destul de cunoscute, dar acest lucru nu reprezintă o piedică pentru citirea ei. E un romance numai bun pentru perioadele când simțiți nevoia de ceva siropos sau nu vreți să vă bateți capul cu, nu știu, ceva mai complex sau complicat.

 

 

 

 

 

Titlu: N-ARE STOFĂ DE IUBIT
Autor: Penelope Ward
An apariție : 2021
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 272
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 2628

Alte recenzii de la Penelope Ward:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Mihaela Cojocaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 40 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Mihaela Cojocaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments