Evan, un băiețel de 11 ani, care după un antrenament este lăsat de cel mai bun prieten într-o stație în așteptarea următorului autobuz, nu mai ajunge acasă. Dispare fără urme și timp de câteva luni poliția n-are niciun fir de urmărit. Datorită efectivului insuficient și lipsei de piste, cazul este oarecum abandonat spre disperarea părinților. Durerea părinților este de neimaginat, incapabili să meargă mai departe, căsnicia și echilibrul lor mintal sunt pe muchie de cuțit.
Dar după opt luni, spre stupoarea polițiștilor care îl credeau mort, Evan reapare. Și, din fericire, în viață, dar, din nefericire, redus la muțenie de traumă și profund schimbat. Fericirea părinților este de nedescris, dar nu durează mult, deoarece în copilul reîntors nu-l recunosc pe Evan de dinainte de dispariție. Puternic traumatizat, suferind de atacuri de panică și incapabil să suporte apropierea altor oameni, Evan nu oferă polițiștilor niciun fel de informații pentru a putea prinde răpitorii.
Ancheta polițistă este doar fundalul poveștii, în prim plan fiind experiența și trăirile membrilor familiei lui Evan. Nu este o carte care să oripileze prin amănunte despre abuzul asupra copiilor, din contră. Această parte este în mod ingenios redată mai mult prin gândurile personajului decât prin descrieri concrete. Îți este sugerat, nu explicat. Autoarea mai mult lasă de înțeles ce s-a întâmplat cu Evan în perioada în care a fost absent, violențele la care a fost supus sunt insuflate cu ajutorul stărilor lui afective, al momentelor de panică, rușine, frustrare. De cealaltă parte, sunt urmărite gândurile și sentimentele încercate de părinții și bunicii lui Evan. Și inițial, unii nu se descurcă prea bine cu situația, ceea ce este de înțeles și absolut normal. Șocul a fost foarte puternic. Din momentul dispariției când s-au văzut nevoiți să accepte dispariția și apoi chiar moartea copilului, la euforia provocată de reîntoarcere și apoi revenirea la disperare datorată stării emoționale a lui Evan și imposibilității lui de depășire a traumei, familia trăiește un adevărat coșmar ce pare a nu se mai termina.
Cred că bunicul a fost personajul care a echilibrat atât povestea cât și celelalte personaje într-un mod miraculos. Omul care a înțeles de la început că înainte ca totul să fie bine și înainte ca lucrurile să intre pe un făgaș normal, vor trebui să se confrunte cu multe lucruri dureroase și multe probleme spinoase. Omul care a știut că recuperarea nepotului va necesita un efort susținut și de durată. Și, deși perioada în care se confruntă cu această criză a nepotului, este una dureroasă și grea pentru el, înarmat cu multă dragoste, răbdare și căldură, reușește să găsească drumul către inima nepotului. Scenele dintre cei doi, nepot si bunic, discuțiile și timpul petrecut împreună, modul în care dragostea bunicului a reușit să-l convingă pe Evan să se deschidă și să-și recâștige încrederea în oameni m-au uns la suflet.
Totul se intensifică în momentul în care un alt băiețel dispare la fel de misterios cum s-a întâmplat cu Evan. Iar acesta se vede nevoit să renunțe la pasivitate, să iasă din autoizolarea impusă și să se implice pentru a ajuta polițiștii să prindă abuzatorii.
Nu știu în ce categorie aș putea s-o încadrez, dar mi-a plăcut foarte mult modul în care sunt construite personajele și relațiile dintre ele. Pentru un debut a fost nesperat de interesantă, scrisă cu multă sensibilitate, evitând cu multă măiestrie să oripileze prin detalii grotești și violente în ciuda subiectului delicat, dar reușind să redea perfect trauma și problemele cu care se confruntă victimele și familiile acestora în astfel de situații și de aceea o recomand cu drag.




