Distopismul literar al lui Adrian Buz, anarhic și inoculant, presară ireproductibilul și îngemănarea de entropice trăiri care se întetaie reciproc într-op geometrie a macazurilor derutante în romanul ” Zidul moale”.
impenetrabilitatea hilarei morfologii a unei exprimări aparent exhaustive, care însă nu ucide întru totul extrapolarea, autorul sădește fagurii unor trăiri care, transformate în picuri de ecouri, face din metoda bumerangului unica metodă de supraviețuire.
Cuvintele timpurii și cuvintele tardive se țin de mână, precum doi grizonați amanți, găsind în cartea lui Adrian Buz locul propice viermuielii ataraxice într-un zornăit de șuiere sterpe care totuși reușesc să înmugurească fluorescența unei ambigue răzvrătiri nedusă însă până la capăt, devenind o ghilotinată mângâiere în care prinosul și prisosul formează un frustrant tandem.
Lipsa cursivității textului nu se datorează frângerii anumitor trăiri, ci abordării discontinuității ca o exemplificare a unei percepții, crunte și crude, prin intermediul căreia autorul își deșiră acoladele unor impresii din care autorul culege pe furiș rodul cuvintelor și imaginilor alerte.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Adrian Buz:
