Recenzie „Privighetoarea” de Kristin Hannah

Când cineva ne povestește despre război, imediat ne închipuim bărbați în uniformă, înarmați, puternici, demni de admirație, priviți cu teamă, ei doar merg la război! Hannah însă ne prezintă o alternativă, o imagine diferită, curajul feminin prin prisma celui de-al doilea război mondial, lupta lor fiind una deosebită, lipsită de armele banale. Una are tupeu masculin și sfidează orice autoritate, cealaltă descoperă latura care este în stare să facă orice pentru a-și apăra familia.

Pe lângă faptul că este o carte despre război și rezistența franceză, „Privighetoarea” este un roman despre sentimente, despre metamorfoză, speranță și nemijlocit iubire.

Am apreciat personajele construite pe gustul meu, mereu m-au fascinat femeile puternice, diferite, mai ales pentru că am fost crescută de una. Strălucirea și sufletul acestei cărți nu este războiul și dragostea din timpul lui, ci descrierea relației dintre cele două protagoniste, istoria lor.

Scrisă cursiv, fără piedici, cartea oricum mi-a lăsat puțin gust de comercialism, o umbră palidă de Hollywood-movie, doar un pic. Dar, pentru o ficțiune istorică, are șanse bune să rămână mult timp în biblioteca cititorului consacrat.

Dacă am învățat ceva în lunga mea viață, acel ceva este asta: în dragoste, aflăm cine dorim să fim; în război, aflăm cine suntem de fapt.