Pe ritm latino-american pasional condimentat cu bună-dispoziție și iz de scandal, vă fac cunoștință cu mătușa Julia și Pedro Camacho și vă invit la nuntă și la radionovele. Ținuta și zâmbetul sunt obligatorii, masa și dansul vor avea loc în Peru. Lăsați tiparele și gentilețea acasă și pregătiți-vă să vă scandalizați, pentru că vom sfida tabuurile și vom risca oprobiul public.
N-o să vă mai zic că e una dintre cele mai bune cărți ale lui Vargas pentru că sunt conștientă că deja sunt ca o placă zgâriată când vine vorba de cărțile sale. Adevărul este că nu sunt capabilă să fac un top al cărților lui. Cu cât ma gândesc mai tare cu atât devine mai dificil. Le-am savurat pe fiecare în parte și fiecare a avut ceva special.
Dar, revenind la cartea de față, Vargas apelează la haz de necaz și la situații de arătat cu degetul. Mătușa Julia este divorțată, boliviancă și, venită în Peru, în căutare de noi victime. Mario este student la Drept, lucrează la radio și are aspirații de scriitor. Primele întâlniri dintre cei doi nu prevestesc scandalul pe care îl vor isca. Nimic nu-i atrage atenția lui Mario în mod special la mătușa Julia în afara faptului că situațiile și pretendenții care o curtează devin subiect de amuzament la desele reuniuni ale numeroasei lor familii și le mai alungă monotonia cu un pic de sare și piper. Dar dragostea nu știe carte. Și inevitabilul se întâmplă. Mătușa Julia îi julește baierele inimii tânărului și minorului ei nepot.
Concomitent, pentru că televiziunea nu există, comunitatea și, implicit, cârdul de mătuși și unchi este cuprins de microbul radionovelei. Audiența crește, directoratul este în extaz, Pedro Camacho devine cel mai de seamă locuitor al orașului, în ciuda faptului că e bolivian. Și de ce n-ar fi? Nu el face femeile să suspine, să se isterizeze, să iubească și să urască pătimaș, să trăiască fiecare minut al jumătății de oră al radionovelei la intensitate maximă, hipnotizate și electrizate. Nu este el Dumnezeul care ține în vârful degetelor și al tastelor mașinii de scris soarta atâtor destine pe care se vede obligat să le scrie, să le rescrie, să le amestece și reinventeze, să le curme și să le readucă la viață câte 16-20 de ore pe zi până totul se transformă în circ și haos, până când dantescul învinge ficțiunea și Pedro pleacă cu sorcova pe câmpii? Dar ce importanță are că își pierde rațiunea sau că urăște argentinienii?? Niciuna vă zic, astea-s doar mofturi.
O să savurați povestea ca pe o prăjitură. Are ridicol și satiră, are imprevizibil și mundan, are lumesc și grotesc. Este blamabilă, condamnabilă și aproape de neiertat, este spusă în zeflemea, defăimează și ironizează, dar oricum vi s-ar părea, Vargas va rămâne unic și inegalabil. Acestea fiind zise, să cânte muzica!!!
Alte recenzii de la Mario Vargas Llosa:
