Recenzie “Confidentul” de Helene Gremillon

Tânăra editoare Camille Werner își pierde mama într-un accident de mașină. Dând citire mulțimii de scrisori de condoleanțe, descoperă una care se evidențiază. Aceasta are un expeditor anonim, conține câteva pagini și relatează întâmplări din viața a doi copii: Annie și Louis. Dacă la început Camille este încredințată că scrisoarea i-a sosit din greșeală, atunci când primește următoarele scrisori și cu cât avansează în istorie, realizează că ea este cea vizată. În ce fel o privește aceste scrisori vom afla spre sfârșitul romanului, deși este lesne de intuit că Camille descoperă istoria vieții ei.

Autoarea intercalează două planuri temporare. Însă, trebuie să menționez că planul prezentului nu este unul bine dezvoltat, pe-alocuri parcă nici nu își avea locul. Probabil istoria ar fi avut mai multă culoare prin dezvoltarea vieții prezente a editoarei, relația cu iubitul ei, poate chiar și relația cu mama ei când încă era în viață. De asemenea sfârșitul pare un pic abrupt, cumva se cerea apariția în scenă a expeditorului anonim, nu doar descoperirea lui. Așteptam o discuție sufletistă între Camille și Louis. Și-apoi la final, probabil își avea locul și o discuție dintre Annie și Camille.

Mă atrag romanele care relatează perioada războaielor mondiale, dar și cea de după. Deși o parte din istoria relatată în acest roman se plasează în perioada II WW, totuși cadrul istoric nu este bine conturat; mai multe detalii de ordin istoric privind viața de după război, la fel ar fi fost apreciate.

Într-o altă ordine de idei, aș scoate în evidență că personajul cu care am empatizat este Doamna M. Ea reprezintă prototipul femeii care este în stare de orice pentru a avea un copil. Atunci când citim prima parte, cea în care Annie își relatează istoria, simțim compasiune pentru Annie. Avem aici prea puțină admirație pentru Doamna M. Însă, în cea de a doua parte, doamna M. își spune partea ei de adevăr. Istoria capătă o nouă întorsătură și ajungem s-o compătimim pe Doamna M. și s-o admirăm pentru curajul de a lupta pentru “copilul ei” până în pânzele albe.

Recomand (dacă vă atrag romanele epistolare)!