Cunoscută, discutată de toți cei cărora nu le este lene, Karenina este arhetipul femeii care nu și-a găsit locul și dragostea, neînțeleasă și izgonită, cu o imaginație care i-a și adus sfârșitul. Dacă ați auzit multe despre roman și încă nu l-ați citit, lăsați pe raft părerile cuiva, puneți mâna pe carte, deoarece istoria scrisă de Nicolaevici nu este una doar despre dragoste.
„E atât de ușor să trăiești pe lume, dacă urmezi acel adevăr simplu, că bunătatea, iubirea, deschiderea sunt cele mai bune și mai accesibile căi de a te apropia de oameni.”
Pentru a cunoaște lumea în care a trăit Anna, cinismul și ipocrizia acelei epoci, contradicțiile pe care le avea în ea, frica și teama de abandon, emoțiile, intensitatea căror depășeau răbdarea și puterea celor din jur, este necesar să treceți starea de „900 de pagini”, și să vă lăsați cuprinși de o grandoare pe care doar Tolstoi o poate crea. Anna era diferită, unii observau asta în frumusețea ei, alții în eleganță, în maniera de a vorbi sau pur și simplu ținuta ei zilnică. Nefericită în căsnicie, ea se aruncă în vâltoarea adulterului, iubind un bărbat care i-a aprins lumina în suflet.
Toți cunosc finalul acestei istorii, Anna moare. Însă țin să vă contrazic, acesta nu este finalul, cel puțin nu al cărții. Moartea ei este doar punctul culminant. Ce urmează după tren contează, ceea ce a rămas și impactul, asta lasă cititorul fără grai. „Anna Karenina” nu este doar despre Anna, cartea este o lume întreagă, o societate cu moravuri care îi respinge curajul, îndrăzneala ieșită din comun, scandaloasă și perfidă.
„Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită e nefericită în felul ei.”
„Oamenii au inventat respectul ca să ascundă locul gol, unde ar trebui să fie iubirea.”
„Pentru dânsul, toate fetele din lume se împart în două tipuri: un tip – toate fetele din lume, în afară de ea. Și aceste fete au toate slăbiciunile omenești, și sunt foarte obișnuite. Al doilea tip – ea singura, fără vreo slăbiciune și deasupra umanului.”
Tolstoi descrie o societate despre care ai ce discuta ore întregi, o poveste plină de mesaje, metafore și lecții. O grandioasă comparație dintre situația femeilor și cea a bărbaților, toleranța prezentă pentru unii, și aversiunea simțită pentru alții. În prăpastia gândirii libere, Tolstoi devine un adevărat psihoterapeut. Scriitorul s-a priceput de minune să construiască personaje interesante, cu motive destoinice, oameni reali și capabili să îți transmită starea adevărată al acelor timpuri.
Romanul este de departe, unul din cele mai importante opere clasice, unul pur estetic, filosofic, complicat și răvășitor. Karenina, Aleksei, Vronski, Levin, Stiva, Kitty, Dolly, toți și-au jucat cu sfințenie rolurile, ridicând ideea de capodoperă la un nivel pe care puțini îl pot depăși sau măcar egala!
Cine ar putea s-o înțeleagă? Doar el, doar Tolstoi. Noi ne dăm doar cu umila noastră părere.
Alte recenzii de la Lev Tolstoi:
