Nu mai citisem nimic de Lev Tolstoi până acum, iar lectura acestei cărți autobiografice mi s-a părut un bun punct de plecare pentru a-i descoperi stilul și profunzimea gândirii.
Spovedanie debutează cu o căutare apăsătoare a sensului vieții, care se transformă treptat într-o căutare a credinței și reîntoarcerii la Dumnezeu.
Lev Tolstoi, scriitorul rus care a beneficiat de o educație elitistă și care a moștenit din tinerețe domeniul de la Iasnaia Poliana, trăia bine-mersi în bula lui poleită cu bunuri materiale, până când a început să simtă o criză acută de sens în viața sa. Răspunsurile în legătură cu scopul vieții, care l-au ghidat până atunci, provenind din cunoașterea rațională și științifică, nu-l mai satisfăceau.
La începutul cărții avem și un tabel cronologic cu cele mai importante evenimente din viața scriitorului.
Deși a fost crescut și botezat în spiritul credinței ortodoxe, Tolstoi a ajuns, la un moment dat, să se îndepărteze de Biserică și de dogmele religioase tradiționale. A urmat o perioadă de rătăcire morală și căutări intense, în care s-a apropiat de valorile progresiste ale epocii și a trăit experiențe marcate de excese și frământări.
A fost dependent de jocurile de noroc, a trăit o tinerețe tumultuoasă și s-a mișcat în cercuri intelectuale selecte, unde era apreciat pentru inteligența și carisma sa. Însă, ajuns la vârsta de 50 de ani, a traversat o criză spirituală profundă, ajungând chiar în pragul sinuciderii.
Această ruptură interioară a marcat începutul unei noi etape, în care scriitorul a căutat răspunsuri în credință, în etică și în apropierea de oameni simpli, renunțând treptat la privilegiile sociale și materiale care îl înconjurau.
Căutam sensul în știință, în artă, în filozofie, dar am înțeles că toate acestea erau doar forme exterioare ale realității. Căutam în continuare, însă adevărul îl găseam doar în învățăturile lui Iisus. Iisus nu a vorbit niciodată despre știință sau filozofie, ci despre iubirea de aproapele și despre viața simplă.
Dar cui se spovedește Tolstoi aici? Tolstoi pare că se spovedește mai degrabă sieși decât cititorului. Deși textul are o formă confesivă adresată publicului, tonalitatea și sinceritatea brutală trimit mai mult către un dialog interior. Această impresie e întărită de faptul că Tolstoi avea deja obiceiul introspecției, ținând un jurnal personal încă de la vârsta de 19 ani, unde își analiza constant trăirile, gândurile și frământările morale.
Prin paginile cărții, autorul se întoarce la punctul ab initio al amintirilor sale legate de credință, încercând să reconstituie drumul interior care l-a condus de la naivitatea religioasă a copilăriei, trecând prin negarea și îndoiala raționalistă a maturității; până la criza profundă care i-a zdruncinat întreaga viziune asupra vieții.
Desprinderea mea de credință s-a produs la fel cum s-a produs și se produce acum la oamenii cu aceeași formație culturală ca noi. După cum mi se pare, ea se produce în majoritatea cazurilor în felul următor: oamenii trăiesc așa cum trăiesc toți: pe baza unor principii, care nu numai că nu au nimic comun cu învățăturile credinței, dar sunt în cea mai mare parte în contradicție cu acestea.
Deși tumultul interior al lui Tolstoi se face simțit în aceste mărturii, la final nu am rămas cu răspunsuri clare, ci mai degrabă cu jumătăți de adevăruri, și cu întrebări încă suspendate în aer. Cred că așa a rămas și el, din păcate, oricât s-a străduit. Sunt curioasă să-i descopăr mai departe stilul scriitoricesc, prin operele cunoscute.
Totuși, prin fabulele inserate în carte, am simțit un strigăt de durere și de abandon, o căutare a unei apropieri neîngrădite de Dumnezeu. Tolstoi se dezice de ritualurile și dogmele Bisericii, pe care le considera piedici în calea credinței adevărate, dar căuta o legătură cu Dumnezeu într-un mod profund, personal și sincer. La finalul vieții, el a rămas tot excomunicat de Biserica Ortodoxă Rusă. O viață profund marcată de contraste, după cum e și cartea de față.
Alte recenzii de la Lev Tolstoi:
