Romanul debutează cu o bârfă aprins discutată de către toți: “Diana Slavu divorțează”. O fi vorba de o dezmățată și o frivolă (cum afirmă gurile rele)? Cine este această Diana Slavu care a încins spiritele și i-a pus pe toți pe bârfe?
Romanul scoate în prim-plan perioada interbelică. Avem aici trecută sub lupă viața Dianei Slavu. Doi naratori ne vor purta prin această poveste, primul este chiar Diana, prin caietele ei de memorii și scrisori, iar cel de-al doilea este Ilinca, prietena Dianei. Prin ochii lor vom vedea șirul evenimentelor care și-au pus amprenta asupra vieții eroinei, această figură misterioasă la început, însă pe care ajungem pe parcurs s-o descoperim.
Îndrăgostită la șaisprezece ani, Diana simte cu toată ființa ei acea dragoste din adolescență: pură, intensă, dusă până la paroxism. Însă, prima iubire se transformă treptat într-o obsesie care îi va marca nu doar adolescența, dar își va pune amprenta asupra ei într-un mod inevitabil. Dragostea pentru Petre Barbu, un pictor întâlnit într-o vacanță la Mangalia, se dovedește a fi precum un drog care a pus stăpânire pe ea și a încătușat-o în ghearele lui într-un mod obsesiv.
Cu ajutorul memoriilor Dianei, ne întoarcem în copilăria ei, cunoaștem bazele acestei existențe. Îi cunoaștem părinții: tatăl un om cinstit și muncitor, mama o luptătoare. Trăind într-o sărăcie lucidă, încă de mică Diana se simte mereu stingherită și umilită de mizeria în care locuiește familia ei. Luptă cu sărăcia, de aici are și o dorință acerbă de a străluci, ajunsă la adolescență. Din cauza frumuseții ei este văzută drept o pradă ușoară. În realitate, trece prin mari greutăți ca să-și câștige existența și să-și păstreze demnitatea.
Vezi, așa îmi închipui viața, ca o pânză de păianjen imensă, cenușie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzește carnivorul: păianjenul.
Se spune despre ea nu că ar fi frumoasă, dar adorabilă. Este acel gen de frumusețe care întoarce căpetele și care îi face geloși pe toți cei din jur. Bărbații se simt atrași de ea precum un magnet, îi obsedează prin făptura sa. Ea este adevărată, vie, spontană, plină de farmec.
Dacă la prima vedere Diana pare o fată egoistă, frivolă, necumpătată, cu cât avansăm în istorie descoperim că ea este o nefericită. Apare mereu zâmbitoare, plină de viață, optimistă, însă sub această mască se ascunde o tristețe profundă și o căutare continuă a fericirii.
Nu știam că fericirea nu e euforie, nu e vârtejul, beția, senzualitatea difuză sau strigătul, chemarea bărbatului, veche de când lumea, camuflată în atâtea învelișuri de poezie. Am avut o copilărie cenușie, grea, o adolescență făcută din lipsuri și umilințe, într-o lume care huzurea, și căsătoria mea, în aparență liber aleasă, a fost forțată de nevoia de a mă elibera de păienjenișul sărăciei.
Este mereu într-o acerbă căutare a fericirii, egalând-o pe aceasta cu euforia sau extazul. Drept urmare își țese mereu dragostea din dor, din așteptare, din frică, din remușcare, dar mai ales, din nevoia de a fi, cu orice preț, fericită. Și se lasă amăgită, mai ales fiindcă are nevoie să fie amețită, să evadeze din cenușiul vieții (o nevoie penibilă, ca nevoia de morfină) și nu este fericită. Și astfel se învârtește mereu în acest cerc vicios, simțind mereu frustrare și deziluzie.
Mereu îndrăgostită de acei bărbați nepotriviți, sau cum sunt numiți în psihologie, de acel tipar defectuos… Am avut sentimente amestecate față de eroină: de la milă, la admirație, apoi repulsie, și din nou compătimire și strângere de inimă.
De altfel, nu-mi amintesc să mă fi învățat vreodată cineva ce e bine, ce e rău, ce e frumos, ce e urât. Nimeni nu se ocupa de mine.
Având toate aceste detalii la îndemână, cititorul probabil va gândi ce-o fi și cu penibila aceasta și de ce citesc această istorie ridicolă despre o fată fără inteligență emoțională. Însă, cititorul nu trebuie să omită faptul că aceasta este istoria unei adolescente și mai apoi a unei tinere domnițe în devenire. Și autoarea a știut să descrie într-un mod perfect dramele care se derulează adesea la aceste vârste. Finalul este un alt fel de happy-end. Mi-a plăcut să văd maturizarea eroinei.
Trebuie să remarc și stilul frumos al autoarei. M-a cucerit penița Cellei Serghi. Cu siguranță revin la ea.
Alte recenzii de la Cella Serghi:
