„Barion, lupul singuratic” de Diana Boitor este una dintre cărțile pe care le-am cumpărat încă din precomandă, datorită prezentării făcute de autoare pe pagina ei. Citind și descrierea de pe copertă, m-am așteptat inițial la o poveste clasică, standard, cu eroi, dar după primele pagini am descoperit că intru într-o lume specifică RPG-urilor. Primele descrieri citite m-au dus cu gândul imediat la seria Elder Scrolls și la cetățile pe care Bethesda le-a conturat cu măiestrie.
Un univers magic armonios conturat
Toată lumea magică pe care Diana a construit-o în Barion, lupul singuratic este foarte armonios conturată, iar detaliile au fost cele care mi-au făcut lectura foarte reală. Aventura gata să înceapă a avut un cadru special, început cu clădirile medievale, străzile pietruite și personajele fantastice care conviețuiau alături de oameni în orașul în care barbarul Barion pune piciorul, la începutul cărții. Descrierile sunt chiar punctul forte al acestei cărți pentru că mi-au pus imaginația la lucru, fără să fie obositoare.
Un curcubeu de creaturi
Am cunoscut un berserker, troli, driade, elfi și pitici, fiecare fiind, așa cum am spus și anterior, foarte bine descriși. Am apreciat faptul că fiecare creatură are ceva original care o face să nu pară trasă la indigo din alte jocuri, respectiv cărți sau filme. În general, creaturile par împrumutate din mitologia celtică, la fel și întreaga lume fantastică în care are loc acțiunea. Dacă ar fi să o plasez în timp, aș spune undeva în Evul Mediu timpuriu. Un alt aspect interesant la selecția personajelor este că, deși mediul pare medieval și m-aș fi așteptat la povești cu cavaleri în armură, aceștia au lipsit complet, protagonistul fiind un barbar.
Acțiune liniară, dar plină de suspans
Acțiunea este liniară și culminează cu puncte de tensiune maximă foarte bine plasate, pe drumul lui Barion către îndeplinirea misiunilor. Pentru pasionații de jocuri RPG, cartea pare exact scenariul unui astfel de joc. Misiunile curg una după alta, devenind tot mai complexe pe măsură ce personajul se apropie de finalul călătoriei.
Luptele sunt prezentate dinamic, creând o imagine de ansamblu obiectivă. În aproape tot romanul acțiunea are un singur fir narativ, mergând pe urmele lui Barion și expunând misiunile și aventurile sale. Rareori, acțiunea este întreruptă de tablouri narative din trecutul personajului principal, astfel încât cititorului să îi fie ușor să înțeleagă motivele pentru care protagonistul a devenit bărbatul aparent insensbil din prezent.
Povestea începe cu Barion care primește misiunea de a obține un ingredient important pentru un leac. Pe drum, Barion își face un nou prieten – pe Tamakk – având o relație complicată cu acesta pe tot parcursul cărții. Mai întâi îl dă la o parte, apoi se chinuie să îl salveze, ulterior începe să îl invidieze, îl detestă, îl pierde, îl plânge și în cele din urmă îl regăsește. Tamakk este un personaj complex, care ascunde foarte bine sub masca de optimism, o poveste dramatică.
O călătorie inițiatică sau finală?
Deși în primele capitole am crezut că voi citi călătoria inițiatică a lui Barion, exact ca în basmele citite în copilărie, până la final am ajuns la concluzia că am în față un fel de călătorie finală și anume ultima călătorie pe care Barion o face de unul singur și un început al unei frumoase povești alături de Edda, cu care împarte un trecut neașteptat.
„Barion, lupul singuratic” de Diana Boitor este o poveste fascinantă și neașteptată. Deși se menține într-o zonă cuminte și nu are foarte multe momente de mister, menține interesul până la final, cu ajutorul dinamismului acțiunii. Finalul este dechis, ceea ce mă face să cred că poate, undeva în viitor, va exista o continuare a poveștii lui Barion.




