Recenzie ”Renașterea” de Lexi B. Newman

de | feb. 13, 2022 | Recenzii cărți

Finalul din Insula Delincvenților

După ce Maui a ars din temelii, cu toții ne așteptam ca Drake Monroe să sfârșească acolo. Numai că nimeni nu îl poate învinge pe Drake. Acum, el s-a internat în spitalul Kula, un loc special pentru cei care au probleme psihice. Locul în care Holly a stat închisă opt ani. Problema este că locul acesta îl face pe Drake să simtă remușcări și să aibă vise cu femeia care și-a luat viața din cauza lui.

Iubirea nu este pentru el. A încercat cu K.J, a încercat cu altele, însă ele nu sunt Holly. Cu o nouă identitate și bântuit de demonii trecutului, Drake trăiește de pe o zi pe alta. Singura care îl ține în viață acum este Charlie. O altă roșcată, o altă belea, o altă obsesie.

Ceea ce Monroe nu poate trece cu vederea este asemănarea ei izbitoare cu Holly. Iar dacă Holly nu se va mai întoarce, măcar o are pe Charlie. Acesta intră în viața ei și nu se așteaptă la șocul care îl va lovi mai târziu. Drake Monroe a fost mereu regele secretelor, însă acum totul se întoarce împotriva lui. S-ar părea că pentru prima data de la Holly încoace, Drake poate avea o relație normală. Numai că sanatoriul și Charlie ascund niște secrete care s-ar putea să îi distrugă sănătatea mintală lui Drake.

Trecutul se lovește fulgerător de prezent, și, cel mai rău e că cei mai mari dușmani ai lui Drake apar în viața lui din nou. Cel mai mare coșmar al lui prinde viață încă o dată. Întrebarea este: va mai putea Monroe să treacă încă o dată prin același iad? Sau își va pierde sufletul pereche în fața monștrilor din viața lui?

Opinia mea despre ,,Renașterea”

Superb! Mă bucur din suflet că i-am dat o șansă acestei scriitoare și acestei serii! Nu m-aș fi așteptat vreodată ca totul să ajungă aici. Nu aș fi prevăzut în primul volum direcția pe care o va lua povestea aceasta. Nu aș fi crezut că personajele se vor schimba drastic, iar totul va lua o uriașă întorsătură.

În fiecare volum am trăit aceeași dilemă, întrebându-mă cine este de fapt personajul bun și cine este cel negativ. Se pare că Lexi a avut grijă să ne țină pe jar până la ultimele pagini ale seriei.

Pentru mine, Insula delincvenților a urcat undeva lângă Corupt. O serie dark romance impecabilă, plină de adrenalină și de scene menite să ne bulverseze.  Finalul a fost pe cât de neașteptat, pe atât de frumos și emoționant și am terminat această poveste cu ochii în lacrimi, privind în ceață cum întorceam și ultima pagină.

Nu m-aș fi așteptat vreodată ca seria asta să promită atâtea și să fie atât e spectaculoasă, însă, uite că mai avem și autori români foarte talentați! Dacă vreți o serie dark romance, dacă vreți o poveste pe care să nu o anticipați, cărțile acestea sunt perfecte! Vă recomand și chiar vă rog să citiți ceva de la Lexi B. Newman și nu veți regreta! Sunt autori români care abia așteaptă să fie descoperiți de noi!

Titlu: RENAȘTEREA
Autor: Lexi B. Newman
An apariție : 2019
Editura: STYLISHED
Nr. Pagini: 383
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 3673

Alte recenzii de la Lexi B. Newman:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 3 luni, 21 zile și a scris până acum 407 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments