Trilogia gemenilor m-a luat prin surprindere cu răsturnările de situație și cu ipotezele propuse. Nu m-am hotărât încă care dintre variante aș vrea să fie cea reală, cert este că mi-a plăcut în ciuda întâmplărilor destul de greu de digerat pe care le expune. Este evident că autoarea construiește povestea bazându-se pe propriile amintiri din timpul războiului. Născută în Ungaria, a trăit experiența războiului aici și ororile au marcat-o.
Cele trei părți ale trilogiei sunt:
Marele caiet
Dovada
A treia minciună
Povestea începe cu părăsirea Marelui Oraș și relocarea a doi frați gemeni într-un sat. Sunt aduși aici de mamă, care speriată de război și de pericolele la care erau expusi copiii în oraș, a decis să-i lase sub supravegherea bunicii. Bunica însă este prima traumă cu care se confruntă copiii. Este rea, este meschină, este egoistă, este zgârcită, este bănuită că și-ar fi otrăvit soțul și satul o cunoaște ca Vrăjitoarea. Copiii sunt exploatați, dar asta nu pare să-i deranjeze. Din contră, pentru a deveni mai puternici își stabilesc tot felul de antrenamente și tehnici de fortificare și depășire a durerii, foarte crude și dureroase.
Problema este că trăiesc abandonați, fără a se afla sub supravegherea niciunui adult, nimeni nu le insuflă un cod moral decent și din această cauză comportamentul și mentalitatea lor au parte de derapaje grave și devin din ce în ce mai sălbatici, mai cruzi și mai cinici, chiar dacă, paradoxal, nu-și pierd inocența. Copilăria petrecută în curtea bunicii este redată de cei doi prin povestiri scurte, scrise pentru a-și perfecționa scrierea și caligrafia, urmând o singură regulă: fără minciuni (adevărul gol-goluț și de multe ori foarte dureros).
Modelele de comportament social cu care intră în contact sunt distructive din această cauză termenii de empatie și umanitate le sunt absolut necunoscuți, ca și apropierea sufletească deoarece sunt deficitari la capitolul educație, dar cu toate acestea în esență sunt buni. Sunt generoși, inocenți, incapabili să mintă, sunt curajoși și inteligenți, dar barbari și sălbatici. Nu și-au însușit noțiunile de bine si rău, responsabilitatea lor morală este nulă.
Cresc privați de educație și de dragoste, rupți de societate și orice urmă de civilizație. Se bazează unul pe celălalt în orice fac și sunt nedespărțiți. Trăiesc într-o lume violentă și decadentă, sunt abuzați, bătuți, umiliți, exploatați. Sistemul lor moral este înfiorător. Gândesc și acționează ca o singură ființă, atât de puternică este legătura dintre ei. Dar modul în care acceptă moartea, crima, pervesiunile, promiscuitatea este de-a dreptul șocant raportat la nivelul lor de cunoaștere. Psihologic sunt traumatizați de situația din țară, efectele războiului asupra psihicului lor sunt îngrozitoare. Empatia și umanitatea lor au carențe profunde. La finalul războiului, țara este ocupată de cei care se presupune că au eliberat-o iar cruzimea și ororile continuă.
Nu ni se dau amănunte despre țară, despre cursul războiului, despre eliberatori. Nu știm nici măcar numele copiilor în prima parte. Satul este situat chiar la graniță, iar la finalul primei părți, unul reușește să treacă granița spre vest și celălalt rămâne.
În cea de-a doua parte, urmărim viața fratelui rămas acasă care suferă o profundă depresie din cauza separării de celălalt frate. Abia în această parte aflăm și numele băieților: Klaus, cel plecat și Lucas, cel rămas. Urmărind parcursul lui Lucas este evident că dezvoltarea lui emoțională s-a oprit în momentul în care a fost abandonat de mamă în curtea bunicii. Deși încearcă să se apropie de alți oameni, să stabilească relații normale, de prietenie, de dragoste, nu reușește să-și deschidă cu adevărat sufletul. Trauma se adâncește pe măsură ce înaintează în viață și se confruntă cu alte pierderi și tragedii.
Ultima parte este cea care încurcă ițele definitiv. Chiar au fost doi copii? Și ce s-a întâmplat cu ei? Cât din prima parte este adevărat și cât este inventat? Care este Lucas? Și care este Klaus? Sunt frați sau doi străini traumatizați de război? Au trăit împreună în perioada războiului în casa bunicii sau separarea a avut loc înainte ca urmare a altei tragedii?
Trilogia este un tur de forță pe tema excesului și a adaptării, este o carte despre supravietuire in conditii extreme și inumane. Este o carte pentru care trebuie înainte de a porni la drum să-ți împietrești un pic inima deoarece ororile descrise sunt cutremurătoare. Totul este redat la intensitate maximă și cititorul nu este scutit sau protejat în vreun fel de brutalitatea și cruzimea războiului. Evenimentele negative de mare intensitate la care au fost expuși cei doi copii provoacă un șoc care le anihilează capacitatea de adaptare și refulează în sentimente de neajutorare, de abandon, pierdere a controlului, ură, inferioritate, discriminare, incapacitate de relaționare, evidente mai ales la cel rămas în urmă.
Alte recenzii de la Agota Kristof:
