Recenzie „Am supraviețuit” de Yvonne Redgis-Klug

de | feb. 22, 2022 | Istorie, Memorii, Recenzii cărți

Nu mă mai văzusem de opt luni [în oglindă] și mă schimbasem atât de mult, încât cred că mama ar fi trecut pe lângă mine pe strada fără să mă recunoască. Cât privește corpul meu, acesta se redusese realmente la starea de schelet acoperit cu o piele încrețită și care atârna.

În acest volum de memorii, supraviețuitoarea prezintă motivele pentru care a fost deportată, felul în care a avut loc arestarea ei de către poliția nazistă și, mai important, protocolul dezumanizant impus la fiecare ședere a sa în lagărele naziste.

Supraviețuitoarea își ordonează mărturia cronologic, în funcție de locurile în care a fost deportată. Astfel, ea ajunge mai întâi la Drancy, după care la Austerlitz, un lagăr francez de tip anexă, apoi la Auschwitz, pentru ca în final, după eliberare, să se refugieze pentru câteva luni la Katowice, până la repatrierea în Franța.

Ca toate mărturiile supraviețuitorilor Holocaustului, lectura, deși dramatică și emoționantă, este una palpitantă și captivantă, menținând un ritm ascendent al evocării faptelor.

Există însă mai multe aspecte care particularizează experiența lui Yvonne. Față de alte mărturii pe care le-am parcurs, aici lipsesc în mare parte descrierea trăirilor afective, psihologice și explorarea mai adâncă a sentimentului fricii, fiind înlocuite mai degrabă cu o analiză extrem de lucidă și necruțătoare a spațiului, a vestimentațiilor, a deținuților, precum și a paznicilor din lagăre.

Sentimentele de degradare și de dezumanizare, atât de acut resimțite la alți supraviețuitori, sunt pomenite de Yvonne mai mult în treacăt. Acest lucru poate avea legătură cu aspectele personalității ei destul de ferme și hotărâte.

Ea însăși mărturisește că resimte o teamă mai mare față de frig și nu față de foc. Este știut faptul că la Auschwitz, focul cuptoarelor reprezenta garanția finală a extincției umane.

Cum se face că aceste lucruri, care-mi sfârtecă inima prin cruzimea lor, mă lasă cu totul rece în ceea ce mă privește? Am absoluta convingere că eu nu voi fi arsă. (…) Mi-am promis să nu mor acolo ca să fiu luată pentru vecie fără o rugăciune.

            Dacă ne gândim și la faptul că lui Yvonne nu îi plăcea să le povestească apropiaților despre experiența traumatică din lagăr, după cum o arată informațiile din postfața cărții, ne putem face o imagine și mai clară despre temperamentul ei puternic și despre stăpânirea sa de caracter.

Cititorul nu trebuie să fie surprins dacă în această mărturie nu se pune accentul constant pe maltratările și violențele suferite în lagăre. Yvonne decide încă de la început să fie transparentă și să realizeze o mărturie complet subiectivă, care să înregistreze doar experiențele pe care le-a trăit, simțit și văzut cu proprii ochi.

Supraviețuitoarea se ocupă însă de alte teme importante din iconomia vieții de lagăr, care ajută la decriptarea grelei atmosfere de la Auschwitz: foamea neîntreruptă, importanța muncii pentru supraviețuire, boala și internările la infirmerie, condițiile din barăci, programul zilnic al deținutelor, răutatea deținutelor protejate temporar de sistem, rolul divinității etc.

Legătura deținutului de la Auschwitz cu Dumnezeu a fost îndelung dezbătută în alte mărturii și studii critice. În cazul lui Yvonne, nu se percepe un resentiment acut la adresa divinității, dimpotrivă, ea arată reverență pentru Providență, căreia îi recunoaște intervenția salvatoare.

Dacă ne gândim la faptul că avea 46 de ani când a intrat la Auschwitz, deci putea fi cu ușurință o victimă a selecțiilor sau la frecventele ei îmbolnăviri, este corect ca Yvonne să aducă mulțumire lui Dumnezeu.

Îmi dau seama că aceste boli mi-au fost trimise de Providență pentru a-mi salva viața. (…) Dumnezeu mi-a dat mai mult decât mi-am dorit, din moment ce m-am întors și trăiesc.

Pentru toate aceste aspecte pe care le-am menționat, eu am apreciat această carte care m-a captivat și pe care o recomand tuturor cu căldură, din aceleași principii stabilite imediat după încheierea genocidului: ca această istorie să nu se mai repete niciodată!

Titlu: AM SUPRAVIEȚUIT
Autor: Yvonne Redgis-Klug
An apariție : 2015
Editura: METEOR PUBLISHING
Nr. Pagini: 168
Limba: Română
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 4359

Alte recenzii de la Yvonne Redgis-Klug:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Alexandra Velniceru a fost redactor Booknation.ro și a scris 14 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Alexandra Velniceru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments