Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo este o poveste despre succes și prețul acestuia. Este o poveste despre compromisurile și sacrificiile pe care trebuie să le faci pentru a beneficia de luminile rampei. În același timp, este o poveste care nu-și justifică hype-ul. Problema cu Evelyn Hugo este că a ales să joace cartea feminismului în cel mai prost mod cu putință. O femeie independentă și pe picioarele ei nu-și vinde senzualitatea și sexualitatea pentru faimă, fluturându-și cu aroganță și orgoliu martiriul închipuit. Evelyn nu are un talent actoricesc ieșit din comun, ea este propulsată pe treptele celebrității de un singur atu și acela este de ordin fizic, prin urmare mi-a fost imposibil să o simpatizez sau admir, să rezonez cu ea nici nu mi-aș dori pentru că modul în care și-a câștigat averea și faima nu-i face cinste și nu e ceva cu care ar trebui să te mândrești. De fapt, caracterul ei este unul detestabil care refuză să se maturizeze sau să asimileze niște valori adevărate.
Cartea nu este despre cei șapte soți ai lui Evelyn, ci despre modul în care aceștia sunt folosiți, manipulați și abandonați pentru ca personajul principal să-și atingă scopurile. Experiența celor șapte căsnicii nu a făcut-o mai profundă, mai matură sau mai cerebrală, i-a accentuat fix acele trăsături pe care le-aș fi vrut uitate sau corectate: egoismul, vanitatea și aroganța. Portretizarea soților lui Evelyn, și nu numai, ci a majorității bărbaților din carte nu a fost pe gustul meu. Până și homosexualii voiau să intre-n patul ei. Pozițiile personajelor feminine și masculine, puse în balanță, nu pleacă de pe trepte de egalitate și asta, din păcate, nu este ideea mea de feminism. Accept astfel de scenarii numai în cărți fantasy.
Evelyn Hugo este o celebritate controversată care de câteva decenii s-a retras din lumina reflectoarelor, dar care încă incită interesul fanilor. Ajunsă la 80 de ani, marea actriță acceptă propunerea unei reviste de a da un ultim interviu, cu condiția ca jurnalista să fie cea aleasă de ea. Se dovedește că Evelyn nu vrea un interviu, vrea ca Monique, jurnalista aleasă, să-i scrie biografia. Alegerea nu este întâmplătoare și abia la final aflăm motivul care stă în spatele deciziei actriței, motiv care pe mine m-a lasat rece deși bănuiesc că se dorea a fi o mare răsturnare de situație. Iar scena cu accidentul a fost de fapt jenantă, modul în care a fost mușamalizat evenimentul de către Evelyn a fost copilăresc pus în scenă, prostesc și greu de crezut.
Există în carte câte un capitol dedicat fiecărui soț în parte și relației dintre acesta și Evelyn. Inițial, îți dorești ca Evelyn să scape de sărăcie și să găsească succesul pe drumul pe care a plecat, dar cu cât înaintezi în poveste cu atât ești mai dezamăgit de „apucăturile” personajului. Deși autoarea încearcă să o construiască ca pe un model de urmat, mie nu mi-a inspirat niciun fel de admirație. Povestea este fadă și personajele sunt superficiale, Evelyn este un amalgam de păcate și de greșeli pe care n-are nicio intenție să le corecteze sau să le regrete. De fapt totul în această carte este superficial și lipsit de profunzime: relațiile, personajele, gândurile, scriitura. Poveștile de dragoste nici nu sunt povești de dragoste: sunt obsesii, pasiuni, excitație sexuală, posedare animalică, hărțuire, abuzare, etc. Marea dragoste a lui Evelyn a fost toxică, obositoare și abuzivă. Asta e tot ce mi-a inspirat. Insist să spun, chiar dacă mă repet, că nu e nimic de admirat la această femeie. A trăit ca o lașă și s-a înfățișat lumii ca fiind perfectă și o luptătoare, când ea de fapt s-a ascuns toată viața ca un iepure. Până și sfârșitul ei a fost o fugă. Evelyn nu e capabilă să lupte sau să își asume răspunderea pentru ceva pentru că n-o interesează. Tot ce o interesează este cum e percepută de public în timpul vieții. Tiparul perfect al lașului. Genul: după mine potopul.
Îmi pare rău că mi-am pierdut timpul citind o carte de peste 400 de pagini doar pentru a urmări o arogantă ce suferă de cultul personalității fluturându-și sânii. Aș fi putut răsfoi o revistă de scandal ieftină și salvam timp și nervi. Sau poate aceasta nu este o carte despre feminism și eu n-am înțeles ce vrea să transmită. Evelyn încearcă să mă convingă că tot ce a făcut a fost pentru dragoste, dar eu n-am văzut urmă de dragoste, doar interes pentru bani, idolatrie și faimă. Și nici până la final nu m-a convins că ar fi învățat ceva din greșelile pe care le-a făcut. Ține cu dinții la 80 de ani de aerul și mentalitatea de adolescentă și de divă țeapănă.
Maturizează-te, Evelyn! Mai ai puțin și dai colțul, femeie! Străduiește-te să renunți la ticul ăsta vulgar de a-ți fâlfâi genele și tâțele!
Alte recenzii de la Taylor Jenkins Reid:
